În seara de 24 februarie, ora 21.40, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă în timp ce se aflau se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autoturism condus pe D.J. 171D, în satul Slătioara.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 48 de ani din Strâmtura.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Centrul de Permanență Strâmtura, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, polițiștii din Baia Mare au oprit pentru control un autoturism condus pe Bulevardul București din municipiu.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 42 de ani din Dumbrăvița, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Baia Mare unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În ambele cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.