Opt dosare penale au întocmit poliţiştii de la rutieră maramureşenilor care au încălcat normele rutiere, in ultimele 48 de ore. Potrivit oficialilor Inspectoratului judeţean de Poliţie Maramureş, în ultimele două zile pe drumurile din judeţ au fost efectuate o serie de controale , fiind constate mai multe încălcări ale normelor rutiere. Cei găsiţi în neregulă au fost sancţionaţi , iar în opt cazuri au fost fiind întocmite dosare penale.
Este vorba de opt conducători auto, bărbaţi cu vârstă cuprinsă între 22 şi 54 de ani care au săvârşit diferite infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, în cele mai multe dintre cazuri (şase) fiind vorba despre conducere sub influenţă băuturilor alcoolice.
De asemenea, un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere iar la Vişeu de Sus, un bărbat în vârstă de 44 de ani a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât şi prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, că măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 12 conducători auto.