Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat 6.000 pachete cu ţigări de proveniență ucraineană, în valoare de 72.200 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
Ieri, 5 mai a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 22.10, poliţiştii au observat pe direcția localității Bocicoiu Mare, în imediata apropiere a liniei de frontieră, patru persoane care transportau colete voluminoase, de la linia de frontieră spre interiorul țării.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin.
Pentru reținerea persoanelor în cauză, polițiștii de frontieră au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă acestea tot nu s-au oprit, au sărit în apa râului Tisa, trecând înot pe teritoriul statului vecin.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
La fața locului, poliţiştii de frontieră au descoperit opt colete cu țigarete, fapt pentru care s-a luat măsura transportării acestora la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii baxurilor cu țigări, s-a constatat că acestea conțin 6.000 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de 70.200 lei.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării.
În continuare, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.