Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a decis să scurteze programul de vizită. Măsura a fost impusă din cauza numărului mare de afecțiuni respiratorii.
Se recomandată, din partea conducerii spitalului, să nu se mai vină în număr atât de mare în vizite la bolnav, ca și aparținători ai acestuia. Imunitatea scăzută și sensibilitatea crescută a bolnavilor cauzează această restricție, germenii fiind aduși odată cu intrarea din exterior, în interiorul clădirii spitalului.
La pediatrie măsura este și mai strictă
Din cauza vârstelor mici și evident, creșterea sensibilității pacienților, aici nu se mai permit vizitele decât în holul mare al secției.
La pediatrie, programul de vizite este între orele 15:00-16:00.
La interne, între orele 16:00-18:00.
La Terapie Intesivă, bolnavii pot fi vizitați între orele 10:00-11:00, 17:00-18:00.
La celelalte secții, între 15:00-18:00.
Sâmbăta și duminica, programul de vizită este între orele 10:00-18:00.