O poveste cu un puternic impact emoțional vine de la Baia Sprie, de unde un cititor ne-a contactat pentru a ne mobiliza în ajutorarea unei familii aflate în nevoie.
„Vorba din popor “să fii om e lucru mare” capătă un înțeles mai profund dacă ajungi să cunoști familia care o voi prezenta în povestioara de mai jos. 5 membrii (părinții și 3 copii) locuiesc într-un imobil pe care cu greu îl poți numi casă, întrucât are numai trei pereți. (Pozele vorbesc de la sine-la cerere voi oferi mai multe detalii)
Cazul acestei familii este că trăiesc în condiții extrem de grele, însă, cu toate acestea, ei nu ezită nicio clipă să le asigure un trai decent copiilor lor și să îi ajute pe ceilalți din jurul său.
Intenția mea este de a afla dacă știe vreo familie nevoiașă care locuiește în zonă, pentru a o ajuta cu ceea ce putem. (Mama lucrând la o firmă publică- unde au acces oameni) Ne-a spus că da, moment în care am întrebat dacă ea (mama) are nevoie de sprijin. Când am văzut casa și condițiile, m-am întors cu ceea ce am găsit și am făcut publică, evident cu acordul său, povestea ei. Este un om extraordinar de religios, am aflat asta atunci când am contactat-o pentru a întreba ce are nevoie. Mi-a spus că citește Biblia. Nu au deloc curent electric. Intenția mea este de a pune mână de la mână pentru a-i repara casa, însă este mult prea degradată. Așa ca am nevoie de ajutorul tuturor….
Ambii parinții lucrează, copilașii sunt la școala, bine îngrijiți, (clasa a3a , a1a și grădiniță), copilul mare fiind primul la învățătură pe clasă!
Urgența cea mai mare a lor acum este: necesitățile copiilor pt școală (auxiliarele), lemne și curentul electric…
,,Baie facem în covată. Soba ne încălzește, ne încălzește, dar momentan nu avem lemne, pereții îs subțiri și vine frig. Geamurile îs de sticlă, îs la fel de subțiri ca pereții. Intră frigul pe sub ușă, ba ne și plouă prin acoperiș. Eu nu cer nimănui nimic. Dacă vrea cineva să ne ajute, să ne ajute cu ce le pune Dumnezeu pe inimă” (a relatat mama)…..
Este și mai frumos faptul că maramureșeni din toate colțurile Facebook-ului știu că ajutorul lor poate fi extrem de util atunci când Like-urile și Share-urile sunt dublate de un sprijin material. Așadar, dacă doriți să ajutați, vă punem la dispoziție datele de contact.
Deocamdată nu voi face public numele familiei deoarece copilași sunt la școala și nu doresc ca ei să se simtă marginalizați de restul copiilor, Însă, consider că, pentru cei care vor dori să le facă o bucurie, acest lucru nu va constitui un impediment. Această familie merită ajutorul nostru, al tuturor!
O familie din Baia Sprie are mare nevoie de ajutorul semenilor. Aceasta este formată din cinci membri, iar casa în care locuiesc stă să se dărâme… Nu au nici curent, gaz, lemne, iar iarna nu e foarte departe.
Cei care doresc să le ofere o mână de ajutor o pot contacta pe mamă – 0751 486 447 (Georgiana). Familia locuiește în Baia Sprie, str. Străbunilor, nr.5.” – un suflet bun care vrea să ajute comunitatea.
Cont Revolut în lei:
RO32BREL0005532424460100
Swift: REVOLT21
Cont Revolut în euro:
LT363250045799861540
REVOLT21
Revolut:0751486447
Cont BCR:
RO76 RNCB 0657 1191 7427 0001
RNCBROBU
Titular cont: Georgiana Onut
Sau paypal:georgiana.onut@yahoo.com
Merita incercat la Visuri la Cheie.