Toate găștile politice au ieșit la luptă, fac gură și amenință pentru că o parte dintre membri lor nu vor primi niște bani, sau vor trebui să plătească ceva pentru bunurile și pozițiile pe care le ocupă, după ce se va intra în acțiune mult trâmbițata Ordonanță a lui Ciolacu.
Se vede de la o poștă că guvernanții nu au crezut că vor fi nevoiți să acționeze în această direcție atât de repede. Au procedat așa cum au făcut toți cei dinainte, crezând că timpul și lentoarea lor proverbială vor rezolva problema.
Doar că de data asta și-au făcut calculele greșit, cei de la Bruxelles obligându-i să acționeze și să pună frână risipei banului public. Nu le-ar fi păsat dacă nu ar exista amenințarea pierderii banilor din PNNR, o piatră de moară care, agățată la gâtul partidelor de la guvernare, le-ar scufunda sigur la alegerile din 2024.
Dacă se acționa din timp, astăzi ar fi putut veni cu un plan coerent în fiecare domeniu, bine documentat, bazat pe analize serioase, astfel că o bună parte din nepotrivirile din ordonanță ar fi putut lipsi din textul ei.
Nu a mai fost timp, oamenii premierului Ciolacu au încropit un plan, l-au discutat în stânga și în dreapta cu cei care au vrut să-i asculte, au pus în el lucruri bune, necesare, logice dar și aberații. Normal că au sărit imediat la luptă liderii partidelor din opoziție, dar și o grupare de liberali care nu vrea să își piardă privilegiile de castă.
Cei mai vehemenții sunt useriștii, ei urlă pentru că legea privind așa zisa eliminare a pensiilor speciale e trântită din nou de CCR și asta pune în pericol PNNR. Urlă ca turbații, uitând că și ei au fost la guvernare, au avut ministerul Justiției și nu au făcut absolut nimic concret în această direcție, inițiativele lor, la fel ca și ale celorlalți, fiind făcute parcă după dictarea judecătorilor de la CCR.
AUR își face jocul cu care ne-a obișnuit, neagă orice spre deliciul tribunelor, promit că vor da cu barda în birocrație, bugetari, îmbogățiții pe stil nou, pensionarii de lux, după ce vor ajunge la putere, dar majoritatea celor din galerie habar nu au cum funcționează societatea, administrația, serviciile, justiția.
Liberalii guralivi, după cum le e năravul, nu știu ce ar trebui făcut, în schimb abuză de sloganul proprietății și de îndoielnica lor poziționare pe partea dreaptă a politicii, așa că strigă ca din gură de șarpe că ei nu vor taxe și impozite noi. Evident că noile biruri sunt destinate celor înstăriți, cei săraci nefiind afectați, dar ei se erijează în apărătorii proletarilor.
Și ei se fac că uită că sunt la guvernare, că au avut premier în ultimii trei ani, că n-au făcut nimic pentru ca bugetul public să poate respira fără plămânii artificiali care sunt inflația, împrumuturile nesăbuite din epoca Orban – Cîțu sau cheltuielile aberante care au ruinat finanțele țării. Din ordonanța lui Ciolacu și-au făcut un stindard de luptă împotriva PSD care vrea rău României.
Să nu-l uităm nici pe Iohannus, simbolul veșniciei și neputinței de la Cotroceni, faraonul pe care nu îl tulbură nimic deși e cel mai informat om în legătură cu situația din țară, cu necazurile majorității populației, cu nedreapta inechitate dintre pensiile de mizerie și cele speciale, cu migrația istorică a forței de muncă românești, cu lipsurile evidente din sănătate și educație, cu problemele fermierilor amenințați de exporturile preferențiale ale Ucrainei.
Dar nu are soluții și nici nu încearcă să le găsească. Se odihnește, așteaptă să treacă vreme, eventual să se bucure dacă peeseedee și-ar frânge gâtul după luarea acestor măsuri nepopulare. Nu ne-am mira dacă s-ar erija în gânditorul care a pus la cale sistemul de guvernare prin care PSD va pierde alegerile, iar el va putea revendica un post în conducerea PNL și, cine știe, poate chiar de premier.
Doamne, ferește-ne!