De confesiune greco-catolică, Ioan Bărbuș s-a născut la 20 ianuarie 1918 în comuna Seini într-o familie de țărani. Bunicul a fost timp de multi ani primarul comunei. Familia a fost implicata în pregătirea Unirii din 1918.
Începând cu anul 1927 a urmat cursurile liceului Emanoil Gojdu din Oradea, iar din 1938 pe cele ale Facultății de Drept din București. Începând cu 1940, în contextul cedării Ardealului, s-a implicat în politică, fără a fi membru de partid. A fost arestat de legionari în perioada 10 octombrie 1940 – 12 ianuarie 1941 pentru un articol de ziar în care critica Pactul Tripartit. În 1941 a fost trimis pe frontul de Răsărit. Din 1942 a devenit membru al Partidului Național Țărănesc La 24 august 1944 a fost rănit în luptele de la Băneasa.
S-a remarcat ca unul dintre organizatorii manifestației pro-monarhiste de la 8 noiembrie 1945, prilej cu care a intrat în atenția organelor represive controlate de către guvernul pro-comunist. A fost arestat în 1947 și condamnat la 2 ani pentru implicarea în tipărirea unor manifeste de protest împotriva măsurilor luate de comuniști împotriva PNȚ.
A fost eliberat și rearestat la 12 februarie 1949, a fost implicat în procesul Tineretului Universitar Național Țărănist, în calitate de șef de lot, și condamnat la 15 ani muncă silnică de către Tribunalul Militar București, Secția a II-a.
Din acest moment urmează un traseu al recluziunii care îl va conduce implacabil spre sumbrul penitenciar buzoian: Aiud, Oradea, Văcărești, Jilava, Râmnicu Sărat. Confruntat cu regimul acut de izolare și exterminare de la Râmnicu Sărat, suferind de „paralizie generală progresivă”, în urma refuzului tratamentului cu penicilină, Bărbuș intră în greva foamei între 5 iunie și 14 iulie 1959. Desele transferuri între Râmnicu Sărat și spitalul penitenciar de la Văcărești atestă starea precară a sănătății sale.
Reușind să supraviețuiască, Ion Bărbuș a fost eliberat la 8 februarie 1964, la expirarea pedepsei. După decembrie 1989 și-a reluat activitatea în cadrul P.N.Ț.C.D., iar în 1995 a devenit senator, pe locul rămas vacant după decesul lui Corneliu Coposu. A încetat din viață la 7 mai 2001.
….într-o notă din ianuarie 1952, scrisă la Aiud cu privire la „deţinutul criminal politic Bărbuş Ioan”, în care se arată că „susnumitul este văzut bine în rândul celorlalţi deţinuţi ca unul care arată şi prea măreşte catolicismul, scoţând în evidenţă faptul că catolicismul a luptat mulţi ani în urmă contra comunismului”.
Se aseamănă cu Edmond Dantes numai prin faptul că a făcut puşcărie pe nedrept din vina unor scursuri de oameni.
A fost mai norocos însă pentru că în închisoare a întâlnit nu un mentor, ci sute de eroi şi martiri, şi pentru că logodnica lui, Elsa Anca, l-a aşteptat cei 17 ani, s-au căsătorit şi au avut copii.
A ieşit din închisoare la termen (fără 4 zile pentru cei 4 ani bisecţi) şi nu i se poate reproşa vreun fel de resentiment, sau măcar ambiguitate morală, în ce priveşte nedreptăţile suferite. În nici un document, în nici o turnătorie, în nici o bârfă nu se aminteşte măcar în treacăt că ţinea vreun răboj gunoaielor care l-au pus la atâtea încercări.
În noaptea de 19 şi 20 aprilie 2021, doamna Elsa Anca-Bărbuș a trecut la cele veșnice.