La 4 august 1959 s-a stins din viață Ioan Bălan, protopop al Bucureştiului şi episcop greco-catolic al Diocezei Lugojului. A fost arestat în 1948 împreună cu toţi prelaţii greco-catolici, după interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma. Internat la Dragoslavele şi apoi la Căldăruşani, a fost trimis la penitenciarul Sighet în 1950, după ce tentativele de convertire au eșuat. La 4 ianuarie 1955 a fost trimis în domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeş, iar de aici la mănăstirea Ciorogârla, unde a murit în august 1959.
Ioan Bălan s-a născut la 11 februarie 1880, la Teiuș, pe atunci în comitatul Alba de Jos, din părinții Ștefan Bălan și Ana, născută Muntean. A făcut studiile liceale la Blaj, iar studiile teologice la Budapesta și Viena.
A fost hirotonit preot în anul 1903. A activat ca paroh al Bisericii Sf. Vasile din str. Polonă și protopop al românilor greco-catolici din București. La data de 27 august 1916, în ziua intrării Regatului Român în Primul Război Mondial, protopopul Bălan a fost arestat de autoritățile române sub acuzația de a fi spion austro-ungar. De față la arestarea sa, care a avut loc la reședința episcopală din strada Esculap (în prezent str. Pictor C. Stahi, nr. 5-7), a fost arhiepiscopul Netzhammer, care a relatat situația în memoriile sale. Referatul întocmit în urma analizei probelor ridicate cu ocazia percheziției arată că a fost găsită „o carte poștală de la [sic] consulatul austro-ungar, prin care el este invitat să se prezinte la acest consulat; nu se spune cauza pentru care e chemat. Celelalte scrisori nu conțin nimic ce ar interesa Siguranța Statului.” În pofida protestului unor intelectuali adresat primului ministru, protopopul Bălan a fost trimis în lagăr la Huși. În data de 3 septembrie 1916 regele Ferdinand i-a transmis arhiepiscopului Netzhammer nedumerirea sa față de arestarea lui Ioan Bălan, iar arhiepiscopul a răspuns cu părerea că Bălan era victima intrigilor lui Vasile Lucaciu, presupunere împărtășită de rege.
În anul 1936 a fost ales episcop de Lugoj. Consacrarea sa episcopală a avut loc la 18 octombrie 1936 în Catedrala din Blaj.
Doamne, dar macar stergeti numerele alea din paranteze cand dati copy paste, ca nu-i asa greu.