Ana Maria Tănasie este handbalista româncă ce evoluează pe postul de extremă stânga în cadrul clubului CS Minaur Baia Mare. S-a născut pe 6 aprilie 1995, în Hunedoara, unde a început să joace handbal, la vârsta de 12 ani, la Clubul Sportiv Școlar din oraș. În aceeași perioadă a practicat și atletismul. A fost componenta echipelor de junioare și tineret ale țării noastre, paerticipând la Campionatul European de Junioare, 2011, în Cehia și la Campionatul Mondial de Junioare din 2012, Muntenegru, unde țara noastră a ocupat locul patru. În 2011 a fost convocată pentru prima dată la naționala de senioare, Trofeul Carpați, unde s-a remarcat marcând cinci goluri, iar în 2013 a fost din nou convocată la lotul lărgit al naționalei de handbal feminin a țării noastre, Trofeul Carpați, dar și pentru barajul de calificare la Campionatul Mondial din Serbia, 2013.
În sezonul 2012-2013 a participat cu naționala de tineret în Liga Națională. După decizia FRH de retragere a naționalei de tineret, Ana Maria Tănasie a evoluat în cadrul echipei CNE Râmnicu Vâlcea, în Divizia A, iar la începutul anului 2013 a fost împrumutată de HC Zalău. În vara anului 2013, Tănasie a semnat un contract pe cinci ani cu HCM Baia Mare, echipă în cadrul căreia a participat la turneul de calificare în grupele Ligii Campionilor 2013-2014 și a câștigat Supercupa României 2013. HCM Baia Mare s-a calificat în grupele Ligii Campionilor după ce a învins două echipe care reprezentau handbalul danez.
Sezonul 2013-2014 i-a adus handbalistei noastre debutul în Liga Campionilor și câștigarea campionatului, dar și o accidentare gravă, care a făcut-o indisponibilă până în primăvara lui 2014. În sezonul 2014-2015 a evoluat la SCM Craiova, iar în vara anului 2015 a revenit la HCM Baia Mare, echipă cu care a câștigat Supercupa României din 2015. A ocupat locul 2 în cadrul Ligii Naționale, locul 3 în Cupa României, 2015-2016, ajungând până în sferturile Ligii Campionilor 2015-2016. În 2015 a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial, făcând parte din lotul național al României. Spre sfârșitul sezonului 2015-2016, care a însemnat disoluția clubului băimărean, Ana Maria Tănasie a semnat cu HC Dunărea Brăila, cu care a și evoluat în Cupa EHF 2016-2017. Începutul anului 2017 reprezintă pentru Tănasie revenirea la echipa HCM Râmnicu Vâlcea, iar anul 2018 transferul la SCM Craiova, cu care participă la Cupele Europene. A evoluat un sezon, 2019-2020, și în cadrul echipei CS Măgura Cisnădie, cu care a participat pentru a patra oară la Cupa EHF. În anul 2020, Ana Maria Tănasie s-a transferat la CS Minaur Baia Mare.
Acum, când împlinește o frumoasă vârstă, îi urăm să aibă parte de sănătate și cât mai multe succese pe plan profesional, pentru promovarea handbalului românesc și a echipei care ne reprezintă urbea cu cinste! La mulți ani!