Vezi VIDEO
„Aveti dificultati de concentrare sau memorare? Primiti bani din strainatate? La ce interval?” Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile considerate de baimareni ca fiind incomode, respectiv mult prea personale, si care sunt prinse in chestionarele pregatite pentru recensamantul populatiei de la finele acestei luni. Sunt voci care spun ca se incalca drepturile prevazute in Constitutia Romaniei si ca dezvaluirea codului numeric personal unor straini nu tine de normalitate.
eMaramures a chestionat mai multi baimareni cu privire la problema recensamantului iar raspunsul constant venit din partea lor a fost acela nu sunt incantati sa le dea recenzorilor informatii cu caracter personal. Mai mult, exista persoane care au marturisit ca vor refuza sa le deschida usa celor angajati sa stranga date in teren.
“Generatia noastra si societatea romaneasca este uzata, epuizata, psihic, moral si social. Din aceste motive nu am de gand sa raspund la recensamant”, a declarat, ferm, pensionarul baimarean Ioan Alexandru.
“Daca o sa ma intrebe, probabil ca o sa raspund. Sunt putin cam incomode unele dintre ele, dar, daca vreau raspund, daca nu, nu, in functie de ce o sa ma intrebe. Nu stiu daca o sa ma amendeze, mai vedem”, a declarat un alt locuitor al municipiului, Catalin Bartis.
“Nu sunt dispus sa raspund la intrebarile astea si mi se pare o prostie sa te mai si amendeze pentru asta”, a declarat un alt tanar intervievat de eMaramures.
Recensamantul populatiei si al locuintei, care se va desfasura in perioada 20-31 octombrie, este sabotat in mediul virtual. Pe internet au inceput deja sa apara site-uri antirecensamant care mentioneaza ca romanii nu ar avea nicio obligatie sa deschida usile locuintelor pentru a fi chestionati, mai ales ca nimeni nu le garanteaza protectia datelor personale. Foarte multe nemultumiri sunt starnite de faptul ca autoritatile au anuntat ca vor fi aplicate amenzi in cazul in care nu se va raspunde la toate intrebarile adresate de recenzori.
“Amenzile sunt pana la 5.000 de lei si vor fi aplicate de imputernicitii primarului care se vor stabili in perioada urmatoare. Prima data se va da un avertisment, iar in cazul in care nu se va intelege acest lucru se vor intocmi procese verbale. Ca si oricare proces verbal, se aplica in 42 de ore jumatate din minimumul amenzii, in caz contrar se va trece in debit si se va achita intreaga suma”, a declarat reprezentantul Politiei Locale Ioan Buia.
Reprezentantii Prefecturii Maramures, institutie care monitorizeaza desfasurarea recensamantului la nivel de judet, au aratat ca nu exista nicio justificare pentru site-urile care au inceput propaganda impotriva chestionarelor, deoarece recensamantul este un proces firesc care are ca scop intocmirea unor statistici privind situatia populatiei.
“Este foarte curios ca inca nici nu am inceput recensamantul si deja la noi apar chestii de acest gen. Eu cred ca este o diversiune, pentru ca un om normal nu se opune unui asemenea chestionar. Intrebarile sigur ca sunt personale, pentru ca recensamantul oamenilor, al persoanelor se face personal. Dar si aceste formulare, asa cum am distrus formularele agricole, vor fi distruse si in final vor ramane doar niste cifre”, a declarat subprefectul maramuresean Gyongyike Bondi.
Subprefectul a precizat ca oamenii nu au de ce sa se simta deranjati de intrebarile recenzorilor pentru ca acestia nu intra in locuinta pentru a numara cate tablouri, covoare sau fotolii are persoana respectiva, ci doar urmaresc sa stabileasca, pe baza informatiilor oferite la usa, gradul de confort. La nivelul municipiului Baia Mare exista 76 de recenzori sefi si 632 de recenzori simpli.
Sursa: Anca Popescu