Vezi VIDEO
Prefectura Maramures nu face nimic pentru incluziunea sociala a romilor, iar proiectele de ajutorare a acestei etnii raman doar pe hartie. Sunt acuzatiile pe care primarul orasului Ulmeni, Lucian Morar, le-a adus astazi, 17 martie, autoritatilor maramuresene, in cadrul unei intalniri la Palatul Administrativ. Alesul local a reclamat ca sefii judetului nu s-au deplasat in teren decat de doua ori in trei ani pentru a vedea in ce conditii traiesc tiganii din Ulmeni si a declarat ca nu se va mai prezenta la nicio intalnire pe problemele romilor ce va avea loc de acum inainte la Prefectura.
Disputa dintre consilierul in problemele romilor din cadrul Prefecturii Maramures, Cristina Moldovan, si primarul orasului Ulmeni, Lucian Morar, a inceput de la declaratiile privind situatia copiilor trimisi la cersit chiar de catre parintii lor, pe strazile din Baia Mare. Consilierul pe problemele romilor a spus ca primariile ar trebui sa colaboreze mai mult cu politia, pentru stoparea fenomenului.
“Cred ca sunt institutii abilitate sa se ocupe de acest fapt. Copiii ar trebui sa fie la scoala. Cred ca aici intervine rolul politiei, rolul primariei, care trebuie sa caute solutii impreuna cu noi, Institutia Prefectului”, a spus Cristina Moldovan.
Afirmatia l-a scandalizat pe primarul din Ulmeni, Lucian Morar, care a sarit ca ars si a acuzat-o pe consiliera ca nu s-a interesant suficient de problemele acestei minoritati. Acesta i-a reprosat ca analizeaza situatia tiganilor doar din birou, fapt pentru care administratia orasului Ulmeni nu va mai participa intalnirile care vor avea loc pe aceasta tema la Prefectura.
“Vreau sa anunt astazi ca este ultima data cand un reprezentant al Primariei Ulmeni va fi prezent la o astfel de intalnire, pentru ca de trei ani de zile, de cand sunt primarul orasului, a doua localitate ca numar de romi… o intreb pe doamna Moldovan de cate ori a fost la noi? Ma duc mai departe si o intreb: ce s-a facut pentru comunitatea de romi din Ulmeni de catre institutia pe care o reprezinta sau de catre organizatiile non guvernamentale?” – a intrebat, retoric, Lucian Morar.
Primarul a adaugat ca singurele realizari sunt cele ale administratiei locale si ca sedintele de la Prefectura pe aceasta tema sunt doar “o pierdere de vreme”, intrucat nimic din ce se dezbate nu se pune ulterior in practica.
Sursa: Catalin Tineghe