Vineri, 21 februarie i sâmbătă, 22 februarie, se vor disputa cele două jocuri ale optimilor de finală din EHF European Cup, dintre echipa finlandeză BK-46 și CS Minaur Baia Mare, ambele jocuri urmând să aibă loc în Karis Idrottshall, o sală cu o capacitate de 1.245 de locuri. Jocul de vineri va începe la ora 19.00, iar cel de a doua zi la ora 16.00. Arbitrii sunt (pentru ambele confruntări): Anatolyi Novikov (Ucraina) și Mindaugas Gatelis (Lituania)(, iar delegat din partea EHF va fi Marek Zabczynski (Polonia).
Echipa finlandeză a intrat în competiție din turul II, deci a susținut până acum patru jocuri: 31-28 și 34-26 cu MSK Povazska Bystrica (Slovacia) – turul III; 41-29 și 29-23 cu SKKP Handball Brno (Cehia) – turul II.
În sezonul precedent a evoluat în aceeași competiție europeană fiind eliminată în turul III de RK Metaloplastika Elixir Sabac (Serbia), după 30-30 și 29-31. Cu un an înainte, BK a ajuns tot în turul III, unde a fost eliminată de norvegienii de la Naerbo (care au jucat finala, iar în sezonul 2021-2022 au câștigat finala, într-o dublă cu Minaur).
În acest moment, BK-46 este lidera la zi din campionatul Finlandei, având 19 victorii, un egal și o singură înfrângere, golaveraj 769-524 – 39 de puncte. A doua clasată este Cocks (30 puncte și două meciuri mai puțin), iar pe locul 3 este GrIFK (25 puncte din 20 de partide).
Lotul echipei BK-46
- Portari: 1. Mikael Heinonen (33 ani), 12. Fredrik Holmberg (31 ani), 33. Bogdan Klepa (Ucraina, 32 ani)
- Jucători de câmp: 18. Miska Henriksson (inter stânga, 23 ani – 28 goluri); 10. Jac Karlsson (centru, 38 ani – 7 goluri); 7, Janne Korpimäki (extremă stânga, 32 ani – 2 goluri); 19. Alex Lignell (inter dreapta, 31 ani); 25. Albert Lindholm (extremă dreapta, 30 ani); 8. Roy Lindqvist (pivot, 24 ani); 9. Albert Löfgren (inter stânga, 18 ani – 2 goluri); 15. Linus Lundqvist (centru, 20 ani); 24. Oliver Nordlund (centru, 24 ani – 6 goluri); 23. Liam Prahl (inter stânga, 19 ani); 2. Nico Ronnberg (inter stânga, 32 ani – 30 goluri); 17. Ivan Roos (extremă stânga, 19 ani); ; 11. Jonathan Roos (extremă stânga, 22 ani – 11 oluri); 22. Sebastian Säkkinen (extremă dreapta, 31 ani – 21 goluri); 21. Linus Sjöman (extremă stânga, 25 ani); 5. Robin Sjöman (pivot, 32 ani – 9 goluri); 4, Thor Skyba (Ucraina, pivot, 26 ani – 19 goluri).
- Staff: Andreas Ronnberg (antrenor principal); Timo Oksanen (secund); Lino Holmqvist-Koskinen (fizioterapeut); Jarkko Helander (team manager); Bjorn Siggberg (team manager); Kris Allamo (secund).
Minaur a intrat și ea în turul II din Europa Cup, unde a trecut de echipa turcă Beykoz BLD SK cu 44-30 și 47-39, ambele meciuri fiind jucate în Baia Mare. Apoi, în turul III, Minaur a învins în Kosovo pe KH Rahoveci cu 38-31, a pierdut apoi acasă cu 35-40, dar s-a calificat mai departe.
Sezonul trecut, Minaur a ajuns până în semifinalele European Cup, unde a pierdut în dublă manșă la islandezii de la Valur. În sezonul 2021-2022, băimărenii au pierdut finala întrecerii, cu norvegienii de la Naerbo.
Lotul CS Minaur în cupele europene (4 partide în acest sezon)
- Portar: 1. Hayder Al-Khafadji (4/0), 12. Anton Terekhov (4/0), 16. Cristian Sîncu
- Extremă stânga: 15. Milan Kotrc (4/21), 52. Lucas Alexandru Sabou
- Inter stânga: 6. Tudor Botea (4/25),10. Ștefan Gabriel Cumpănici (2/10), 51. Viorel Fotache (3/2)
- Centru: 7. Mario Racolța (3/1), 17. Patrick Ienei, 35. Erik Leonard Pop (4/11), 43. Stefan Vujic
- Inter dreapta: 14. Marcus Dahlin (2/6), 44. Andrson Mollino da Silva (4/18)
- Extremă dreapta: 20. Artem Kozakevych (4/25), 21. Tomas Cip, 30. Vlad Andrei Pop (4/8)
- Pivot: 3. Robert Nagy (4/12), 4. Remus Antonio Chiș (2/1), 27. Ivan Burzak (4/19); 70. Sebastian Barbul
- Au plecat: Stevan Vujovic (2/3), Mihai Dobra (2/2)
- Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan
Optimi de finală
- AEK Atena HC (Grecia) – MRK Krka (Slovenia): 38-28 și 31-25 – ambele jocuri în Grecia
- RK Partizan AdmiralBet (Serbia) – Diomidis Argous (Grecia): 26-28 și 32-22 – ambele jocuri în Serbia
- Haukar Hafnarfjordur (Islanda) – RK Jeruzalem Ormoz (Slovenia): 31-23 – returul e sâmbătă
- SSV Brixen Handball (Italia) – HC Alkaloid (Macedonia de Nord): 32-44 – returul e sâmbătă
- Runar Sandefjord (Norvegia) – Besiktas Istanbul (Turcia): 35-35 – returul e sâmbătă
- Sabbianco Anorthosis Famagusta (Cipru) – HC Izvidac (Bosnia Herțegovina): 25-25 – returul e sâmbătă
- CS Minaur Baia Mare (România) – BK-46 (Finlanda) – ambele jocuri se dispută în Finlanda, vineri (ora 19.00) și sâmbătă (ora 16.00
- Drammen HK (Norvegia) – Olympiacos SFP (Grecia) – ambele jocuri se dispută în Grecia, vineri, respectiv duminică