O tânără din Sălaj, urmărită naţional pentru executarea unei pedepse privative de libertate, a fost depistată și încarcerată de polițiștii maramureşeni.
La data de 15 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Urmăriri au depistat o tânără, de 25 de ani, din comuna Letca, judeţul Sălaj, pe numele căreia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Tânăra a fost condamnată la nouă luni închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de furt.
Tânăra a fost depistată de poliţişti şi depusă după gratii în vederea executării pedepsei.