Mari diferente salariale ii separa pe liderii primelor 12 puteri mondiale, cei mai bine platiti dintre ei primind peste 30.000 de euro pe luna, in timp ce ultimii din top abia depasesc 1.500 de euro, relateaza Le Figaro, citand o analiza a CNN. Criza i-a afectat si pe lideri. Recent, Vladimir Putin si-a anuntat decizia de a-si reduce salariul cu 10%, ca mai multi inalti responsabili rusi. Intr-un context economic sumbru legat de caderea cursului petrolului si de sanctiuni occidentale, presedintele rus si-a revizuit salariul in scadere, la un an dupa ce si-a triplat atat salariul sau, cat si pe cel al prim-ministrului Dmitri Medvedev.
Dar cu cat sunt de fapt platiti liderii celor mai mari puteri mondiale? Televiziunea americana CNN a analizat aceasta chestiune si a comparat veniturile liderilor primelor 12 economii mondiale.
Barack Obama este liderul cel mai bine remunerat al acestui G12, castigand 376.000 de euro pe an, respectiv 31.300 de euro pe luna. El ramane mult in urma altor lideri ai caror state nu fac parte din grupul primelor 12 puteri economice mondiale, precum prim-ministrul din Singapore, Lee Hsien Loong, care primeste 1,3 milioane de euro pe an.
Pe Obama il separa peste 100.000 de euro de Stephen Harper, premierul canadian. Tarile anglo-saxone sunt de altfel mai generoase decat altele cu liderii lor. Germania (Angela Merkel, 216.000 de euro anual si 18.000 de euro pe luna) si Marea Britanie (David Cameron, 201.600 de euro pe an, 16.800 de euro pe luna) sunt si ele in top 5, in care se afla si Africa de Sud pe pozitia a patra (Jacob Zuma, 210.600 de euro pe an, 17.550 de euro pe luna).
Presedintele francez nu se afla decat pe pozitia a saptea, cu peste 179.000 de euro pe an si 14.917 de euro pe luna. La sosirea sa la putere in 2012, François Hollande a decis sa-si reduca salariul cu 30%. Fara aceasta masura, el s-ar fi aflat pe locul doi in acest top, dupa Barack Obama.
Omologul sau chinez a procedat invers, crescandu-si salariul cu 60%, fapt care nu-l situeaza decat pe ultimul loc al acestui top 12, cu un salariu lunar de 20.300 de euro pe an (1.692 de euro pe luna), chiar dupa prim-ministrul indian, care castiga 28.500 de euro anual si 2.375 de euro pe luna. Practic, Barack Obama castiga de peste 18 ori mai mult decat Xi Jinping, presedintele Chinei, noteaza publicatia franceza.
Aceste inegalitati sunt si mai flagrante daca salariul seful statutului este raportat la populatia tarii pe care o conduce. Sud-africanul Jacob Zuma este platit cu 0,4 eurocenti de locuitor, de doua ori mai mult decat este platit Barack Obama pentru americani. Francois Hollande si Angela Merkel urca si ei in clasament la acest criteriu, aflandu-se pe locurile trei si patru. Nicio schimbare nu se inregistreaza la coada plutonului, unde Narendra Modi si Xi Jinping sunt situati pe ultimele locuri, fiind platiti cu 0,00002 si respectiv 0,00001 eurocenti de locuitor, mai scrie Le Figaro.
Sursa: Agerpres