Aleșii județeni s-au întâlnit miercuri, 27 februarie 2019, la ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș. Discuțiile s-au întins pe parcursul a aproape trei ore, timp în care au fost dezbătute, analizate și votate 17 proiecte de hotărâre. Ședința a fost condusă de președintele Gabriel Zetea, alături de care s-au aflat vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, dar și secretarul județului, Aurica Todoran.
În ceea ce privește personalul medical și de specialitate din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, respectiv al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, consilierii județeni au aprobat acordarea unor stimulente financiare lunare.
Personalul medical și de specialitate din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare, respectiv cel al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, va beneficia de stimulente financiare pentru anul 2019.
Aceste categorii de personal nu au beneficiat în cursul anului 2018 de măriri salariale, nici prin intermediul noii legi a salarizării unitare, nici prin majorările salariale din sistemul sanitar.
Stimulentele financiare vor fi asigurate din veniturile proprii ale unităților spitalicești. Fondurile pentru acordarea stimulentelor sunt asigurate din veniturile proprii ale spitalelor, conform adreselor depuse la Consiliul Județean, exclusiv din acelea realizate din contractul încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate, subvențiile de la bugetul de stat și local, respectiv donații și sponsorizări.