Vezi VIDEO
Salariile primarilor vor fi mai mari de la 1 iulie. Alesii locali considera binevenita aceasta crestere, mai ales ca drepturile banesti au ramas la aceeasi valoare inca de acum circa 7 ani. Pe de alta parte, edilii sunt de parere ca o masura similara s-ar impune si in cazul functionarilor publici, avand in vedere ca lefurile acestora sunt extrem de mici.
Din luna iulie, peste 6.300 de alesi locali vor primi mai multi bani. Legea prin care sunt majorate lefurile primarilor a fost adoptata la sfarsitul lunii trecute de Camera Deputatilor si a fost promulgata ieri, 18 martie, de presedintele Traian Basescu. Majorarea e considerata de sindicalisti ca fiind una binevenita, tinand cont de responsabilitatile pe care le implica o astfel de functie. Totusi, liderii de sindicat sunt de parere ca n-ar trebui neglijati nici angajatii din primarii care sunt platiti prost la ora actuala.
„Din punctul meu de vedere este o normalitate. Primarii stim foarte bine ca aveau salarii foarte mici la raspunderea si responsabilitatile pe care le au. Bineinteles ca acesta din punctul meu de vedere ar trebui sa fie primul pas, urmatorul ar trebui sa fie inspre salariatii din cadrul primariilor, pentru ca daca se va crea un prag foarte mare intre salarii, si aici ma refer in primul rand la functionarii publici si domnul primar, iar vor fi diferite discutii si motive de conflict”, a declarat liderul Cartel Alfa Maramures, Florin Hossu.
Cresterea lefurilor din vara e asteptata de primari, acestia aratand ca de circa 7 ani incaseaza aceleasi sume. Masura e una importanta in primul rand pentru cei din mediul rural, aflati la o distanta mai mare de municipiul resedinta de judet, care afirma ca sunt si asa nevoiti sa cheltuiasca bani din buzunar pentru deplasarile la sedintele de la Palatul Administrativ.
„Ultima majorare a fost acum vreo 6-7 ani. O diurna e 13 lei/zi. Daca mergi cu masina ta personala la Baia Mare ai vreo 60 de lei si nu te incadrezi, pentru ca nu mergi numai intr-un loc, mergi si in alte locuri sa rezolvi problemele de serviciu”, a precizat Ioan Romaniuc, primarul din Rona de Sus.
Alesul local este de parere ca e necesara si cresterea salariilor pentru functionarii publici, care abia reusesc sa se descurce de la o zi la alta cu actualele lefuri. „Intr-adevar, binevenita asta cu majorarea salariilor, dar eu eram de acord daca s-ar majora si pentru angajatii primariei, deoarece la unii sunt salarii de 600 de lei, chiar 550 de lei. Bine ar fi sa se majoreze si pentru salariatii primariei sa poata veni la lucru cu placere. Salariul asta daca il calculezi la paine si cosul zilnic pe care il ai nu-ti ajunge, mai ales daca ai si copii, o familie”, a mentionat Ioan Romaniuc.
Alti edili spun ca daca primarii ar avea toate drepturile de care benficiaza salariatii, atunci nu ar mai avea nevoie de aceasta marire. Primarul comunei Valea Chioarului a dat ca exemplu acordarea sporului de vechime, avand in vedere ca acesta reprezinta cam 25% din salariu. „In mod normal n-ar trebui sa majoreze niciun salariu, doar sa ne dea exact cum are fiecare angajat. Majorarea cred ca reflecta lucrul acesta, sporul de vechime de care ar trebui sa beneficieze fiecare angajat. In momentul in care un primar la o comuna de gradul trei are un salariu mai mic decat salariul unui secretar de la primarie sau de la scoala, si care e raspunderea unui primar in comparatie cu alti angajati, eu zic ca era nevoie de o crestere. Majorarea oricum nu acopera responsabilitatea pe care o are primarul, dar e o imbunatatire in comparatie cu ce a fost pana acum”, a declarat primarul comunei Valea Chioarului, Nelu Burde.
Conform legii, pentru primarii si viceprimarii de comuna, salariile vor creste chiar cu pana la 50%, pentru primarii si viceprimarii de oras cu 8 pana la 16%, iar in cazul viceprimarilor de municipiu categoria II si primarilor de municipiu categoria I si II, cresterea va fi de pana la 7 procente. Astfel, din vara, primarul unei comune cu peste 7.000 de locuitori va castiga peste 4.200 de lei, in timp ce salariul viceprimarului va ajunge 3.700 de lei. In schimb, la consiliile judetene nu se va face nicio marire de salarii.
Sursa: Camelia Tocaci