Guvernul a adoptat azi, 22 aprilie, principiile care vor sta la baza elaborarii noii legi a salarizarii unice a bugetarilor, act normativ ce se va implementa intr-o perioada de trei ani si asupra caruia Executivul ar putea sa-si asume raspunderea in Parlament, a anuntat premierul Emil Boc, la Palatul Victoria. El a spus ca noua lege, care va fi elaborata pana la 30 iunie, va permite eliminarea discrepantelor din sistem, iar raportul dintre salariul minim si cel maxim va fi de 1 la 15 fata de 1 la 70/75 in prezent.
Primul-ministru a explicat ca salariile vor fi inghetate sau vor creste foarte putin pentru cei care se afla in varful piramidei sociale, iar pentru cei cu venituri mici cresterea va fi accentuata. Ponderea in salariile bugetarilor a sporurilor va fi de maximum 30%, a adaugat seful Executivului.
Prin noua lege a salarizarii bugetare, se va institui un set de principii care sa pozitioneze fiecare profesie pe o scara valorica, potrivit competentelor si atributiilor existente in societate.
La 30 martie, reprezentanti ai confederatiilor sindicale din institutiile bugetare si ai Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale au inceput negocierea Legii privind salarizarea unica a bugetarilor.
Sursa: Agerpres