Doi turişti blocaţi în Munţii Rodnei au fost evacuaţi din munte în cursul dimineţii de sâmbătă, după ce aceştia au ajuns într-o zonă cu zăpadă foarte mare, a informat directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.
„Din păcate, turiştii nu s-au asigurat că pot duce la bun sfârşit tura şi locul în care au ajuns le dă puţine posibilităţi de evacuare, unul dintre ei fiind cu probleme – zonă în care dacă cei doi ar fi coborât, ar fi putut declanşa o avalanşă, lucru care poate fi fatal în condiţiile existente. (…) Salvatorii montani plecaţi în misiune au reuşit să îi recupereze din munte pe cei doi turişti şi să îi coboare asiguraţi în corzi din zona periculoasă. Azi dimineaţă în jurul orei 03,40 au ajuns cu ei la staţia meteo (Iezer – n.red.), unde, datorită oboselii acumulate de turişti şi având în vedere condiţiile de mers, echipa de prim răspuns a Salvamont Maramureş a decis ca până la răsărit grupul să se odihnească şi să înnopteze la staţia meteo. Ambii turişti sunt în regulă, dar extenuaţi”, a spus Dan Benga.
Cei doi bărbaţi recuperaţi din munte au vârste cuprinse între 45 şi 50 de ani.
Din filmările Salvamont se poate vedea că turiştii au fost descoperiţi într-o zonă extrem de periculoasă din Munţii Rodnei.
„În filmările făcute de băieţi se vede o luminiţă sus în abrupt. Acolo erau cei doi care datorită zăpezii mari, planului înclinat cu panta de 40- 45 grade, precum şi lipsei vizibilităţii şi totodată posibilităţii declanşării accidentale a unei avalanşe care putea fi fatală au decis să nu mai înainteze/coboare şi să aştepte intervenţia echipei de salvare a Salvamont, care împreună cu inimosul coleg de la Salvamont Bihor şi prietenul lui, aflaţi întâmplător pe munte şi care şi-au oferit sprijinul rapid şi fără ezitare, misiunea de salvare fiind derulată cu succes”, a adăugat Dan Benga.
Cei doi turişti au fost coborâţi, sâmbătă, la baza muntelui după o acţiune de aproape şase ore, desfăşurată pe timp de noapte.