O autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita care se deplasa la o intervenţie de stingere a unui incendiu, duminică, în localitatea Plăieşii de Jos, a fost implicată într-un accident rutier, două cadre militare acuzând dureri şi fiind transportate la spital.
Ofiţerul de serviciu de la dispeceratul ISU Harghita, lt. Maxim Teodor, a precizat pentru AGERPRES că accidentul s-a produs pe DN 11B. Autospeciala de apă şi spumă de 5.000 litri, în timp ce mergea la intervenţie, a ieşit în afara părţii carosabile şi a lovit doi arbori.
Din primele informaţii, două cadre militare acuză probleme medicale – traumatism la picior şi leziune la mână.
Au fost acordate îngrijiri medicale la locul evenimentului iar cei doi au fost preluaţi de echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care i-au transportat la spital.
„Cei doi subofiţeri sunt conştienţi, starea lor este stabilă şi vor fi transportaţi la spital, pentru investigaţii de specialitate”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu.
Autospeciala este avariată şi va fi tractată.
Echipajul de pompieri se deplasa pentru stingerea unui incendiu care fusese anunţat la acoperişul unei case de locuit în satul Iacobeni, comuna Plăieşii de Jos.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Harghita, „intervenţia de stingere nu a fost afectată, întrucât la faţa locului au fost alocate mijloacele tehnice necesare gestionării cu eficienţă a misiunii de răspuns”.
De altfel, ISU Harghita a anunţat că pentru stingerea incendiului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere şi autoscara, fiind alertat şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Plăieşii de Jos.
De asemenea, spre locul intervenţiei s-au deplasat şi trei cadre din Grupa operativă a ISU Harghita.