Italia riscă ”să moară de imobilism” din cauza incapacităţii guvernului de a lua decizii, a declarat duminică liderul Ligii (extrema dreaptă), Matteo Salvini, care a mai acuzat executivul de la Roma că a transformat ţara „într-o colonie chineză”, transmite AFP.
„Această ţară riscă să moară de indecizie”, a acuzat fostul om forte al Italiei, cu prilejul forumului economico-politic The European House-Ambrosetti, organizat la Cernobbio, lângă lacul Como (Lombardia, nordul Italiei).
De un an, „totul este blocat, se ceartă pe orice”, ceea ce a dus la „o problemă dramatică de non-alegere„, fie că este vorba despre justiţie, de compania aeriană Alitalia sau de reforma pensiilor, a insistat Salvini, referindu-se la guvernul format în prezent din Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi din Partidul Democrat (centru stânga).
„Riscăm să murim de imobilism, din cauza disputelor şi a incertitudinilor„, a apreciat Salvini, care şi-a exprimat dorinţa ca „Italia să reînceapă să decidă”, scrie Agerpres.
În contextul în care la 20 şi 21 septembrie vor avea loc alegeri în şapte regiuni italiene, Salvini a subliniat că Liga vrea „să redea acestei ţări certitudinile şi un viitor”.
Italia „vrea schimbare. Abia aşteptăm să revenim (la putere) să facem şi mai bine ceea ce am făcut destul de bine timp de un an cu aliaţi un pic ciudaţi care la sfârşit au blocat tot”, a notat Salvini, evocând alianţa cu M5S cu care a guvernat din iunie 2018 şi până în septembrie 2019.
„Vrem să transformăm Italia într-o ţară mai modernă, eficientă, fondată pe merit şi competitivitate”, a subliniat liderul Ligii. Salvini consideră „inacceptabil” faptul că în Europa, pentru că asta se spune în cancelariile europene, Italia este văzută drept a cincea colonie chineză, calul troian al dictaturii chineze„.
Spre deosebire de alte ţări, Italia nu a exclus compania chineză Huawei – pe care Washingtonul o acuză de spionaj în avantajul Beijingului – de la dezvoltarea reţelei 5G, iar ministrul industriei Stefano Patuanelli, membru al M5S, şi-a justificat interesul pentru un acord cu gigantul chinez invocând preţul mai avantajos. „Fiecare euro din investiţiile chineze în infrastructurile sensibile trebuie analizat şi chiar blocat în anumite cazuri”, a apreciat Salvini.