Poliţiştii au anunţat că îl caută pe bărbatul care, sâmbătă dimineață, a fost filmat de camerele de supraveghere din centrul municipiului Sibiu în timp ce a aruncat cu vopsea în culorile tricolorului pe statuia baronului Samuel von Brukenthal din faţa muzeului care îi poartă numele și a lipit un ambalaj Lidl de statuie, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sibiu.
„În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 08,00, Poliţia Locală Sibiu a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu privire la faptul că, azi, în jurul orei 06,00, conform imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, o persoană de sex masculin ar fi aruncat cu o substanţă ce pare a fi vopsea pe statuia înfăţişându-l pe Samuel von Brukenthal instalată în Piaţa Mare din municipiul Sibiu. Ca urmare a investigaţiilor preliminare efectuate, la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu – Biroul de Investigaţii Criminale, s-a deschis o anchetă penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de distrugere, în prezent fiind în derulare cercetări în vederea identificării persoanei în cauză şi aplicării măsurilor legale în consecinţă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
Inaugurată luna trecută, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a autorităţilor locale, statuia lui Brukenthal a fost contestată de cei care îl consideră pe baron responsabil de moartea lui Horea, Cloşca şi Crişan. În septembrie, aproape 200 de persoane au participat la un protest în centrul Sibiului, cerând ca această statuie să fie dată jos, considerată inadecvată, având în vedere rolul pe care von Brukenthal, ca guvernator al Transilvaniei, l-ar fi avut în răscoala de la 1784, cunoscută şi ca „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”.