Vezi VIDEO
Ministerul Sanatatii are in vedere sanctiuni pentru toti romanii care nu se prezinta la medicul de familie macar o data la 3 ani sau nu isi fac un set de analize complet. Ministrul Nicolae Banicioiu a declarat ca sunt multe cazuri in care boli grave, precum cancerul, sunt depistate doar in momentul in care nu mai este nimic de facut. Banicioiu a evitat sa spuna exact despre ce fel de sanctiuni este vorba, insa a dat asigurari ca acestea vor fi „destul de dure”.
Medicii maramureseni spun ca examenul de bilant ar trebui sa fie unul anual, pentru ca doar asa s-ar putea preveni unele probleme grave, precum diabetul, afectiunile cardiace sau respiratorii.
“Controlul medical periodic, examenul de bilant al copilului, adultului, varstnicului sau al bolnavului este un lucru deosebit de important. Mie personal mi-ar face placere ca romanii sa mearga la medic in fiecare an si sa isi faca un control general, nu o data la trei ani. De ce spun lucrul asta si de ce cred ca acest examen ar trebui sa fie anual, pentru ca doar asa putem preveni aparitia unor boli grave. Programul national de evaluare a starii de sanatate din 2007-2008 a aratat problemele existente si am descoperit, cu aceasta ocazie, o multime de diabetici, o multime de bolnavi cardiaci sau cu alte probleme, dar, din pacate, acest program nu a fost continuat la modul serios”, a declarat medicul de familie Gheorghe Lascu.
Cadrele medicale spun insa ca penalizarea pacientilor nu ar fi cel mai indicat mijloc de a-i trimite pe acestia la cabinetele medicilor de familie.
“Discutia despre penalizare imbraca mai multe aspecte. Au fost voci care au militat pentru sanctionarea pacientilor, dar eu si alti colegi am spus ca ar fi mai indicat sa vorbim despre bonusuri. Daca oamenii vor veni la controlul medical periodic, haideti sa reducem putin, cu 2-3 procente impozitul pe care ei il platesc sau contributia de asigurari sociale de sanatate, sa gasim masuri de stimulare, nu de penalizare”, a adaugat Gheorghe Lascu.
Pe langa consultul medicului de familie, acesta poate recomanda si o serie de analize, cele mai uzuale fiind VSH-ul, hemoleucograma, glicemia, colesterolul şi trigliceridele, transaminazele, ureea, creatinina şi analiza urinei – care ofera informatii extrem de pretioase asupra sanatatii noastre.
Sursa: Tania Purcaru