Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a facut apel luni la Beijing sa depuna mai multe eforturi in vederea combaterii SIDA, in conditiile in care China numara oficial o jumatate de milion de persoane infectate cu virusul HIV, sute de mii de alte persoane putand fi contaminate fara sa stie acest lucru, potrivit France Presse.
Cu toate ca tara cea mai populata din lume a reusit sa isi reduca prevalenta de HIV in randul toxicomanilor, datorita unei vaste campanii de distribuire de seringi si implementare a unor centre de tratament cu metadona, ‘exista multi altii pentru care China mai are multe de facut’, a avertizat Bernhard Schwartlander, reprezentantul OMS in China.
‘Dar, cel mai important, trebuie sa eliminam stigmatizarea si discriminarea ce vizeaza toate persoanele care traiesc cu HIV, dar si populatiile vulnerabile precum barbatii care intretin relatii sexuale cu alti barbati, prostituatele si toxicomanii’, a scris responsabilul intr-un articol publicat in jurnalul China Daily cu ocazia Ziua mondiale de lupta impotriva SIDA (World AIDS Day).
‘Am vazut cum anumiti colegi de-ai mei din sectorul medical refuza pacienti pentru ca nu sunt de acord cu orientarea sexuala a acestora. Acest lucru este pur si simplu intolerabil si trebuie sa inceteze’, a adaugat responsabilul OMS. In ciuda unor progrese inregistrate in ultimii ani, numeroase prejudecati si discriminari impotriva persoanelor seropozitive persista in China, noteaza AFP.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres