Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat azi, 10 mai, ca programul national de evaluare a starii de sanatate a populatiei va fi reluat, dar deocamdata nu poate spune cand si sub ce forma. Nicolaescu a precizat, dupa ce a prezentat rezultatele programului de evaluare a starii de sanatate a populatiei din 2007-2008, ca acesta va fi reluat, pentru ca s-a dovedit ca valoarea lui creste in timp.
Nicolaescu a adaugat ca reluarea programului este cu atat mai importanta cu cat in anii 2007-2008 s-a intrerupt si programul de bilant al cetatenilor. Ministrul a mai spus ca vrea sa introduca si o serie de programe de preventie secundara, centrate in special pe populatia tanara, in acest sens fiind deja initiate discutii.
Eugen Nicolaescu a precizat ca se doreste a se actiona pe trei paliere in perioada urmatoare, respectiv pe implicarea si responsabilizarea fiecarui cetatean privind sanatatea sa, implicarea comunitatii locale pentru sprijinirea persoanelor aflate in situatii de risc si stabilirea unei colaborari intre Ministerul Sanatatii, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Agriculturii si Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.
In fostul mandat al ministrului Eugen Nicolaescu a fost pus in aplicare, din 1 iulie 2007, un program de evaluare a starii de sanatate a populatiei. In cadrul acestui program, fiecare roman a primit prin posta un talon cu mentiunea „medic”, cu care trebuia sa mearga la doctorul de familie pentru un consult si analize ce erau realizate in luna de nastere a fiecaruia.
Aproximativ 60% dintre cele 22.348.596 de persoane carora le-au fost trimise taloane au mers la medic in cadrul acestui program, care s-a incheiat in decembrie 2008. Nicolaescu declara, in august 2008, ca analiza programului national de evaluare a sanatatii arata ca au fost identificate peste 150.000 de persoane care nu au stiut ca sunt bolnave.
Sursa: Mediafax