Sănătatea este prioritate zero în acest an, pentru că pacientul este în centrul sistemului, pentru că trebuie să avem grijă de oameni. Avem un sistem de sănătate bun, un sistem de prevenţie performant.
Bugetul pentru investiții al Ministerului Sănătății este cel mai mare pe care acest minister l-a avut vreodată:
-în 2017 a fost de 170 de milioane de lei,
-în 2018 – 193 de milioane de lei,
-în 2019 – un miliard o sută de mii de lei.
Creșterea pe investiții este de aproximativ 84%. În 2018, cu 1 martie au crescut salariile medicilor și asistenților medicali până la nivelul 2022, astfel încât au ajuns la un nivel al salariilor apropiat de al țărilor UE.