Ei, ei. Astăzi, 16 martie, prima zi din starea de alertă la nivel național. În timp ce în țară, numărul de persoane infectate cu coronavirus, a ajuns la 168, în timp ce, în județ sunt peste 600 de maramureșeni în izolare, am avut de-a face cu o nouă mascardă administrativă.
În cadrul unei conferințe de presă organizată în această dimineață la Palatul Administrativ din Baia Mare, Rareș Pop, în calitatea lui de director al Direcției pentru Sănătate Publică a declarat:
„Am avut discuții încă de săptămâna trecută în care conducerea acestei unități comerciale(n.r. Vivo Mall) a luat anumite măsuri prin restricționarea și limitarea numărului de scaune din partea de servire a mesei….Sâmbătă am avut o discuție cu directorul acestei instituții și astăzi dânșii hotărăsc, la nivel de proprietate, perioada, pe care o consideră dânșii adecvată, de a închide. Această măsură va fi binevenită și cred că se va aplica. În condițiile declarării stării de urgență.”
De aproximativ o oră, centrul comercial prin intermediul unei rețele de socializare, informează:
„VIVO Baia Mare funcționează conform programului normal. Am luat măsuri ➡ http://bit.ly/MasuriBaiaMare ⬅ preventive pentru siguranța vizitatorilor și angajaților. Urmăm îndeaproape indicațiile autorităților și vom aplica orice măsură stabilită în situația actuală. De asemenea, susținem recomandările cu privire la distanțarea socială ca măsură importantă pentru a limita răspândirea virusului și rugăm vizitatorii să folosească toate mijloacele de prevenție aflate la dispoziție în centrul comercial.”
Acum că putem merge la „cheltuit bani”, ne putem întreba ce fac stimatul director al DSP Maramureș, ce face prefectul. Încearcă impunerea unor măsuri care să ne protejeze? Îi lasă pe alții să decidă cine trebuie să moară și cine să trăiască? Fac pe inocenții în fața unei provocări care a decimat Italia? Sau chiar sunt naivi și indiferenți față de soarta maramureșenilor?
Am prefera să primim răspunsul chiar de la domnul director sau de la domnul prefect, într-un context oficial, din care să înțelegem clar ce se întâmplă cu mall-ul băimărean și de ce induce în eroare oamenii? De asemenea, poate ne spune și dacă e normal ca un spațiu în care lucrează peste 300 de persoane să aibă program normal? În calitate de factori de decizie pot și trebuie să facă recomandări în privința implementării unor condiții care să asigure sănătatea maramureșenilor.
Ați interzis slujbele religioase și apoi ați revenit limitând la 50 numărul celor care caută Biserica în acest momente de restriște. Chiar nu mai aveți Dumnezeu? Sau mărimea funcției primite cadou de la partid vă îndreptățește să vă credeți mici zei.
O altă întrebare are de-a face cu situația din alte state aflate în stare de urgență, unde doar farmaciilor și alimentarelor le este premisă funcționarea. Au ajuns informațiile acestea la dumneavoastră? Le cunoașteți?
Acum 3 zile, prin inconștiența voastră și a unui lider politic pnl-ist care a venit să își etaleze mușchii că poate pune un prefect care e “apolitic” ați contribuit la blocarea temporarăă a activității județului. Ieri premierul Orban se lăuda că în țară nu a decedat nimeni din cauza coronavirusului. Astăzi, dumneavoastră contribuiți din nou, indirect ce-i drept, la răspândirea virusului.
Nu ne permitem să facem recomandări, mai ales în aceste momente când, pe lângă fotbal și politică, toată lumea știe ce are de făcut pentru a se feri de coronavirus, dar considerăm că ar trebui luate toate măsurile de prevenție. Așa că, faceți ceea ce e bine pentru maramureșeni, asumați-vă ceea ce declarați și mai ales, nu uitați că suntem în stare de urgență națională și dumneavoastră sunteți direct răspunzători de soarta noastră. Dacă nu faceți față, puteți merge acasă (sau la mall).
Vă mulțumim anticipat pentru un posibil răspuns!
Germania a închis bisericile, catolicii din toată lumea la fel, BOR nu se lasă! Cine merge la biserici? Exact cei care au cele mai mari șanse ca apoi sa dezvolte forme complicate, care vor necesita ventilatoare și vor bloca sistemul sanitar! Nici la Mall nu e normal sa mergi, da nici sa ai peste 60 de ani, sa știi ca tu ai cele mai mari șanse sa poți muri da de aia sa stai la rand sa pupi icoane și sa iei aceeași linguriță unul după altul în gura cum a făcut iresponsabilul ala de pfeafericit de la Constanța duminica asta cu ei! Ca după aia spitalul nu biserica duce greul cu ei!
Vasile, esti la pești tata. Te-ai gandit mult pana ai scos-o pe aia cu bisericile? Mai rumega putin, poate mai scoti ceva.