Noi sanctiuni au fost dictate in PSD, alti patru membri ai partidului fiind sanctionati de liderii interimari social-democrati. Dupa ce s-a jucat ping-pong cu excluderile din partid ale unora sau altora din taberele oponente in PSD Maramures, starea de acalmie nu s-a instaurat in organazatie, iar aseara, 18 noiembie, a curs din nou cu sanctiuni. Comitetul Municipal interimar al PSD Baia Mare a dispus suspendarea din partid a fostului subprefect al judetului, Dorin Buda, precum si a lui Gavril Ciceo, Ileana Petrovan si Alexandru Tepei, toti participanti la o conferinta de presa care a avut loc zilele trecute in sedul PSD Baia Mare.
Cei patru au fost suspendati din partid pe o durata de sapte luni, dupa cum a declarat presedintele interimar al PSD Baia Mare, Dumitru Matei. El a spus ca sanctiunea s-a datorat „iesirilor publice contrare liniei partidului, exprimarea in public in numele partidului a parerilor personale ce contravin orientarilor PSD si a hotararilor adoptate in organizatie”.
Dumitru Matei a declarat ca cei sanctionati pot face contestatie si chiar este convins ca acest lucru se va intampla. Despre Dorin Buda, el a spus ca l-ar fi mintit pe presedintele interimar al PSD Maramures, Mircea Ursache, cand i-a cerut permisiunea sa organizeze conferinta de presa in sediul municipal. „Cel putin, Dorin Buda a mintit, pentru ca i-a spus lui Mircea Ursache ca are de gand sa convoace o conferinta de presa in care sa prezinte un anumit proiect, dar a vorbit numai nonsensuri”, a declarat Matei.
Dorin Buda a declarat ca nu i s-a comunicat decizia de sanctionare si s-a aratat surprins de faptul ca nu a fost chemat la sedinta Comitetului Municipal in care a fost pus in discutie. „Nu mi se pare normal ca delictul de opinie sa fie sanctionat. In mod categoric voi face contestatie. Am facut imprudenta sa imi anunt o posibila candidatura si probabil asta a deranjat. Ma intreb de ce am fost suspendat pe sapte luni si nu pe trei. Cred ca s-a dorit impiedicarea mea de a candida la sefia organizatiei municipale. In PSD se pare ca nu este permisa o competitie, fiind un afront chiar si anuntarea unei intentii de a candida”, a declarat Dorin Buda.
Sursa: M.M.