Polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Sighetu Marmaţiei, cu sprijinul reprezentanţilor Ocolului Silvic Sighetu Marmaţiei şi ai Gărzii Forestiere Maramureş, au desfășurat vineri, 17 mai, o acțiune pe drumurile publice pentru prevenirea și combaterea transportului ilegal de material lemnos.
În acest context au fost oprite şi verificate mai multe autovehicule cu care era transportat material lemnos. Pentru abateri de la prevederile Legii 171/2010, unui şofer care transporta material lemnos i-au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.000 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au dispus confiscarea celor peste 8 mc lemn, transportat ilegal.
Alţi 47 de mc lemn au fost confiscaţi săptămâna trecută în cadrul unor acţiuni similare desfăşurate de poliţişti la Vişeu de Sus, Borşa şi Suciu de Sus.