Săptămâna Eminescu și Ziua Culturii Naționale la Baia Mare, gândite îndelung și proiectate cu delicatețe și atenție, spre a se desfășura la cele mai înalte standarde, nu doar au fost lezate în însăși esența lor, ci chiar anihilate de intempestive decizii lipsite de judecată, de reverență și de onoare.
De către cine? De către inși, pretinși intelectuali și oameni de cultură. Ei au procedat nemernic, ascuns, prin metode abjecte, fără asumarea opiniei și atitudinii personale, fără anunțarea celor care au conceput proiectul. Probabil, din frustrare, sau din alte urâte complexe greu de explicat.
Evenimentele celor trei zile fuseseră concepute nu spre a ne etala pe noi înșine, ci spre a audia noi toți: scriitori, elevi și studenți, cadre didactice liceale și universitare, o personalitate de anvergură națională, un eminescolog și un grafician de geniu – pe academicianul MIRCIA DUMITRESCU.
Cine este Mircia Dumitrescu?
- Ei bine, Mircia Dumitrescu este membru al Academiei Române, talentat și excepțional grafician ale cărui lucrări înfrumusețează și îmbogățesc patrimoniul cultural-spiritual românesc prin modernitate, expresivitate, prin inedit și adâncă semnificație.
- Pe lângă opera de grafician, dar legat de aceasta, Mircia Dumitrescu a salvat de la eroziunea timpului caietele eminesciene ce riscau inevitabila pierdere a înscrisurilor lor inestimabile. Mircia Dumitrescu le-a copiat, cules, redactat și tipărit după tehnici tipografice moderne, inventate de Domnia sa. Încât paginile tipărite să fie identice celor scrise de mână, fără nicio pierdere. Astfel, tipărite, prețioase și de inestimabilă valoare, ele pot fi redate circuitului public. Gestul său echivalează cu efortul creator al lui Eminescu însuși.
- Mai mult de atât: academicianul spunea că, lucrând la celebrele caietele ale poetului, a fost el însuși tulburat, impresionat și copleșit de personalitatea eminesciană care i s-a relevat în toată complexitatea ei adâncă, din înscrisurile caietelor, din modul cum gândea și lucra Eminescu textele și paginile sale, în variante duse până la perfecțiune melodică, imaginară și de conținut.
Pe scurt: Academicianul Mircia Dumitrescu a redat generațiilor noastre, culturii naționale, o comoară inestimabilă – caietele eminesciene în 37 de volume. Amenințate de timp, de ștergerea înscrisurilor ce depășiseră deja 140 de ani, de perisabilitate materială, acele caiete-tezaur au fost salvate de personalitatea invitată la Baia Mare în Săptămâna Eminescu.
Ei bine, noi băimărenii am pierdut șansa de-a asculta și primi ca pe un dar de Ziua Culturii Naționale, în SĂPTĂMNA EMINESCU, discursul academicianului Mircia Dumitrescu și experiența sa unică. De ce ?
Pentru că ne-a fost răpită această bucurie de niște inși atinși de cecitate în ceea ce privește adevăratele valori culturale. Propria aroganță le umbrește și judecata și bunul-simț. Niciodată astfel de inși nu pot da valori, pentru că infatuarea e sterilă. Ei, cei plătiți să promoveze cultura se pare că n-au realizat că gestul lor anihilator aduce atingere înseși imaginii județului Maramureș, instituțiilor lui și chiar președintelui Consiliului Județean, dar el nu știe cu ce se servește cultura.
Din cauza acestui mod imbecil de gândire și a atitudini infatuate a cuiva care crede că are dreptul să se amestece ca să strice un proiect de frumusețea celui ce era gata să se desfășoare spre a bucura și nutri publicul băimărean cu un tip de cultură și cu o experiență unică pe care nu avem ocazia să le primim oricând.
Dumnezeu răsplătește oamenii pentru bunătate, dar atenție: El răsplătește și pentru nemernicie, dar plata e cu totul alta. Temeți-vă de propriile fapte cei care ați comis un gest mizerabil împotriva dreptului la cultură al profesorilor, elevilor, studenților și al instituțiilor băimărene, al oricărui cetățean.
Ați umilit și umbrit totul, însuși orașul Baia Mare printr-o intervenție neavenită și josnică. Ați anihilat un proiect ce ne-ar fi bucurat și favorizat pe toți. Nemernicia aceasta va face parte din istoria culturii nordice, ca o pată sinistră. Ori, poate, nu realizați încă dimensiunea prostiei și a ignominiei comise. (un om indignat)