Miercurea Mare. Este ziua in care Iuda Iscarioteanul L-a vandut pe Iisus fariseilor care voiau sa-L ucida, pentru treizeci de arginţi. Gestul lui Iuda a facut ca, mai tarziu, ziua de miercuri sa fie declarata zi de post.
Dupa cum spun tradițiile din Saptamana Mare, Miercurea Saptamanii Patimilor este ultima zi in care se mai pot face treburi casnice. Astazi, mai este permis doar sa se spele rufe si sa se calce, dar si treburile campenesti.
De asemenea, este bine sa te impaci cu oamenii cu care nu ai avut o relație tocmai buna in ultima perioada. Cel mai indicat lucru pe care poți sa il faci astazi este sa spui rugaciuni.
Nu este bine sa te enervezi sau sa arunci vorbe necurate in aceasta zi si nici sa te superi pe ceilalţi.
In anumite zone, se obisnuieste, ca in Miercurea Mare copiii sa mearga cu colindul la asfintitul soarelui, la final primind oua pentru a le inrosi.
Ultima Liturghie de pocainta din Miercurea cea Mare este o incheiere si pecetluire a intregii lucrari de pocainta a postului, aratandu-ne ce minuni poate savarsi ea cand se lucreaza si cata paguba aduce cand lipseste.
Cumpana celor doua praznuiri ale zilei: pacatoasa – ucenicul Iuda, este rasturnata de pocainta. Pacatoasa se afla in starea cea mai de jos a caderii: desfranarea, iar Iuda, in starea cea mai de cinste: ucenic al Stapanului. Pe aceea, pocainta o ridica si o face mironosita; pe acesta, lipsa ei, il coboara la cea mai de jos cadere, il face tradator si-l duce la spanzuratoare. Aceasta rasturnare ne umple de teama si ingrijorare pentru mantuirea noastra, dar totodata si de mare incredere si nadejde, pentru puterea cea mare a pocaintei, ce ne sta la indemana. Dar sa ne oprim mai staruitor asupra acestora.
Fariseii si carturarii, indeosebi, si poporul evreu in general, aveau credinta ca ei, ca popor ales si chivernisitori ai Legii ce erau, erau destinati din oficiu sa fie mostenitori ai imparatiei cerurilor.
Mantuitorul, in repetate randuri, le-a aratat ca aceasta credinta este gresita. Pilda Vamesului si a Fariseului arata tocmai aceasta: un pacatos si un drept, prin pozitia si prin faptele lor, isi schimba intre ei locurile, prin pozitia lor sufleteasca.
Vierii necredinciosi, desi la inceput se bucura de increderea Stapanului viei, vor auzi hotararea: „Se va lua imparatia de la voi si se va da neamului care va face roadele ei” (Matei 21, 43). Ucenicul si pacatoasa, pomeniti in Miercurea Sfanta, arata si mai deplin acest lucru. Ucenicul cunoaste mai bine ca oricine pe Domnul sau: traise ani de zile impreuna, vazuse atatea minuni, auzise atatea invataturi minunate si cu toate acestea, pentru ca s-a lasat robit de iubirea de argint, a ajuns la pieire vesnica.
Dimpotriva, desfranata cea instrainata de Dumnezeu aducand cu mare cainta lacrimi si mir de mult pret, devine mironosita si pregateste spre ingropare pe Domnul, iar lucrul ei se va vesti in toata lumea spre pomenirea ei. (Mc. 14, 9).
Slujba Utreniei ne pune mereu fata in fata cele doua stari: ale ucenicului si a pacatoasei; schimbarea cea buna adusa de pocainta si caderea pricinuita de iubirea banilor.