Săptămâna prevenirii criminalității continuă cu o nouă temă, prevenirea violenței domestice. Ieri a fost ziua dedicată violenței domestice.
Pentru a marca această zi, polițiștii de prevenire împreună cu cei de ordine publică au organizat o activitate la o societate comercială din municipiul Baia Mare. Aproximativ 450 de angajați ai firmei și-au însușit mesajul oamenilor legii referitor la violența domestică.
Polițiștii au expus aspecte legislative referitoare la violența domestică, care sunt formele violenței domestice și cum se manifestă. De asemenea au fost transmise informații despre ordinul de protecție provizoriu emis de polițist pentru o perioadă de 5 zile, despre ordinul de protecție emis de instanță pentru o perioadă de până la un an, precum și despre pedeapsă cu închisoare de la 6 luni la 5 ani pe care o riscă infractorii.
Toți avem drepturi egale, iar libertatea fiecăruia este până acolo unde nu se încalcă libertatea celuilalt. Relațiile de familie trebuie să fie de colaborare și nu de subordonare. Atunci când relațiile de colaborare se transformă în control și subordonare, transmitem victimelor să nu întârzie să ia măsuri de a ieși dintr-o astfel de relație pentru a-și proteja integritatea fizică și viața, atât a lor cât și a copiilor lor.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult