Drumul Nordului este cel mai mare proiect al Consiliului Județean Maramureș în domeniul reabilitării drumurilor județene, fiind vorba despre aproape 80 de kilometri de drum județean și peste 40 de milioane de euro finanțare europeană. Din acest motiv, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea s-a depalasat joi, 9 iulie, la Fărcașa, alături de directorul executiv al Direcției Tehnice și de Investiții a instituției județene, Vasile Șpan, pentru a avea o nouă discuție cu antreprenorul general care se ocupă de reabilitarea acestui drum.
În ultimele șase luni au existat foarte multe disensiuni între Consiliul Județean, ca beneficiar al proiectului și reprezentant al maramureșenilor și antreprenorul general, Implenia Baugesellschaft m.b.H. Șeful administrației județene a precizat că a cerut insistent, în toată această perioadă, înlocuirea echipei de management a celor de la Implenia și după multă vreme, se poate declara parțial mulțumit de progresul pe care antreprenorul îl realizează pe Drumul Nordului.
”Am rediscutat strategia și calendarul de lucrări astfel încât să putem din nou să certificăm că, în acest an, pe lotul I vor fi finalizați, la nivel de fundație și două straturi de mixtură asfaltică, 40 de kilometri de drum județean. Astfel, vom avea un drum reabilitat între Hideaga – Ardusat – limita județ Satu Mare până la ieșirea înspre județul Sălaj, trecând prin Fărcașa, Gârdani, Rodina, Ariniș. Condițiile meteorologice au împiedicat buna desfășurare a lucrărilor în această perioadă, ploile abundente au stopat parțial lucrările dar, începând de săptămâna viitoare, odată ce testele de laborator vor certifica că terenul este suficient de uscat vom putea să trecem la următoarea fază, respectiv turnarea asfaltului. Sunt mai multe etape tehnologice care într-un astfel de proiect trebuie urmate și toate sunt certificate prin teste de laborator. Odată este necesară decopertarea asfaltului existent, apoi pregătirea pentru balastul stabilizat, iar apoi cele două straturi de asfalt. Toate aceste lucruri se realizează într-un proces tehnologic urmărit îndeaproape de către dirigintele de șantier și de către inginer. Am verificat personal, astăzi, și există în șantier toate materialele necesare desfășurării proiectului. Mă bucur că, încă o dată, antreprenorul și-a asumat finalizarea celor 40 de kilometri pe întreg trosonul, cu excepția podului de la Ardusat și a celui de la Fărcașa, care vor fi finalizate anul viitor”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.