În perioada 18-24 noiembrie 2020, poliţiştii locali din cadrul Biroului Disciplina în Construcţii au verificat șapte imobile (case de locuit, garaje, construcții provizorii) aflate pe raza municipiului Baia Mare.
Cu această ocazie au fost întocmite 21 de somaţii, două procese verbale de contravenţie pentru intrarea în legalitate a construcţiei executate fără autorizaţie de construire, un proces verbal în valoare de 500 lei pentru nerefacerea corespunzătoare a părţii carosabile după efectuarea unui branşament şi patru note de constatare. Totodată s-a verificat şi întocmit documentele pentru efectuarea desfiinţării pe cale administrativă a chioşcului de ziare situat pe str. Victoriei (zona Buclă), dar şi a construcţiei de pe str. Jupiter – în spatele blocului nr. 4.
Sursa foto: Primăria Municipiului Baia Mare