Vezi VIDEO
Primarii din Maramures s-au convins ca noul an va fi unul extrem de greu, dupa ce astazi, 5 ianuarie, au participat la dezbaterea privind bugetul judetean pentru 2012. Majoritatea administratiilor locale vor primi bani mai putini decat in 2011, deoarece incasarile la bugetul de stat au fost mai mici decat se spera. Cea mai mare scadere e inregistrata la fondurile care vor fi destinate intretinerii drumurilor judetene si comunale, unde suma totala rezervata este mai mica cu 35%. Vestile proaste i-au facut pe primarii maramureseni sa vocifereze, mai ales anul acesta este unul electoral. Ei au aratat ca, in conditiile in care li se taie din fonduri, nu vor mai putea finaliza proiectele de dezvoltare demarate si nici sa inceapa unele noi.
Putini alesi locali au plecat multumiti de la intalnirea care a avut loc astazi, la Consiliul Judetean (CJ), cu autoritatile si reprezentantii Directiei de Finante. Sumele care au revenit Maramuresului anul acesta sunt cu 14% mai mici in 2011, iar multi primari sustin ca vor nu vor reusi sa reziste pana la sfarsitul anului in situatia in care li se strange atat de mult cureaua.
In plus, unii alesi au reclamat faptul ca taierile din bugetele primariilor s-au facut preferential, fara a se tine cont de numarul de locuitori si de proiectele aflate in lucru. „Sieul e langa noi. E o comuna mult mai mica si primeste 600.000 de lei si noi 780.000. Noi avem si populatie dubla fata de Sieu”, s-a plans primarul din Ieud, Nicolae David.
„Banii pe care i-am primit se incadreaza in procentul cu care s-a diminuat bugetul pe judet si cred ca nu avem decat sa facem ce putem cu acesti bani. Cu alte cuvinte, vom face mai putine”, a spus si primarul din Moisei, Toader Stetcu.
Cele mai mari probleme vor fi inregistrate la investitiile pentru drumuri judetene si comunale, acolo unde scaderea fata de anul trecut este considerabila. Vicepresedintele CJ Maramures Calin Matei a afirmat ca, avand in vedere reducerea fondurilor, este foarte posibil ca pe parcursul anului sa se taie investitiile care vizeaza infrastructura rutiera.
„Avem de facut niste corectii la drumul Baia Sprie – Barsana. Avem niste datorii de 9 milioane de lei. In plus, suma pentru intretinere pe timp de iarna este obligatorie, iar cu bugetul care a fost redus cu 35% fata de anul trecut e foarte dificil sa ne incadram in absolut orice”, a aratat Matei.
Potrivit reprezentantilor CJ, sumele care au revenit fiecarei localitati au fost calculate in functie de numarul locuitorilor, suprafata intravilana a localitatii si impozitul pe venit. S-a tinut cont si de procentul de incasare a veniturilor proprii prognozate de catre administratiile locale. Primarii au la dispozitie 15 zile sa vina cu amendamente si alte cinci zile sa conteste proiectul de buget.
Sursa: Andrei Gherghel