Poetul Mihai Eminescu va fi omagiat, joi, la Botosani si Ipotesti, in cadrul Zilelor Eminescu, organizate cu prilejul implinirii a 165 de ani de la nasterea sa.
Evenimentele dedicate marelui poet vor incepe la ora 9,00 cu o sedinta extraordinara a Consiliului Local Botosani, in cadrul careia va fi adoptata, ca in fiecare an, o hotarare privind acordarea titlului de cetatean de onoare al municipiului Botosani castigatorului Premiului National de Poezie Mihai Eminescu — pentru Opera Omnia.
Pentru marele premiu au fost nominalizati Mircea Cartarescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Lucian Vasiliu si Gabriel Chitu.
Tot joi, la ora 10,00, este programat un Te Deum la Biserica Uspenia din municipiul Botosani, unde a fost botezat marele poet, iar la 11,00 va avea loc o depunere de coroane la statuia poetului din incinta Memorialului Ipotesti.
De asemenea, in cadrul Zilelor Mihai Eminescu sunt cuprinse numeroase lansari de carte, dar si expozitii de pictura si fotografie.
Zilele Eminescu vor culmina cu Gala decernarii Premiului National de Poezie Mihai Eminescu — pentru Opera Omnia si pentru Opera Prima, urmata de spectacolul ”Domnule si frate Eminescu”, sustinut de actorul Constantin Chiriac.
Sursa: Agerpres