Credinciosii ortodocsi si catolici ii vor sarbatori maine, 28 iunie, pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel. E ultima zi a postului inchinat celor doi sfinti apostoli in care e dezlegare la peste. Conform traditiei, ziua de 29 iunie este data martirajului celor doi sfinti apostoli. Astfel,din porunca imparatului Nero, Petru a fost rastignit cu capul in jos, iar lui Pavel i s-a taiat capul.
Sfantul Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona si frate mai mare al lui Andrei cel dintai chemat de Domnul la lucrarea apostoliei, si se numea Simon, pana cand Mantuitorul i-a schimbat acest nume in Chefa sau Petru. Sfantul Petru a devenit un adept zelos al acesteia si este primul care l-a numit pe Iisus „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu”.
Din Ierusalim, dupa intemeierea Bisericii Crestine, in ziua Cincizecimii Sfantul Petru a mers sa vesteasca Evanghelia imparatiei in Antiohia, Pont, Galitia, Capadochia, Bitinia si la Roma, unde a suferit si moarte de martir la 29 Iunie in anul 67. Potrivit unei vechi traditii, Sfantul Petru a cerut sa fie rastignit cu capul in jos, dorind sa arate deosebirea dintre chinurile sale si cele ale Mantuitorului.
Sfantul Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor”, pentru ca a predicat Evanghelia mai ales paganilor, s-a nascut intr-o familie de iudei bogati in Tarsul Ciliciei. La inceput, Saul, cum fusese numit la nastere, a fost un adept infocat al legii mozaice si un dusman de moarte al crestinilor, insa pe drumul Damascului, plecat pentru a-i persecuta pe crestini, Saul l-a descoperit pe Iisus cel inviat si s-a convertit la crestinism. Sfantul Apostol Pavel a avut si el un sfarsit martiric, taindu-i-se capul si castigand in aceeasi zi de 29 Iunie a anului 67, impreuna cu Sfantul Petru cununa cea nevestejita a muceniciei.
In calendarul popular, ziua de 29 iunie, sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel sau Sanpetru marcheaza miezul verii agrare si perioada secerisului.
Sursa: Camelia Tocaci