Luni, 29 august, de sărbătoarea închinată Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Izvoare, Protopopiatul Sighet, cu ocazia hramului așezământului monahal.
Schitul Izvoare este situat într-un loc splendid, în Poiana Soarelui, nume care abia după ridicarea bisericii de aici şi-a primit lumina cea cerească şi tămăduitoare, schimbând faţa locului, rămas în paragină şi părăsit de câteva decenii, ca atâtea staţiuni turistice din această ţară. Abia acum se vede cum Dumnezeu şi-a trimis binecuvântarea peste aceste locuri.
Am stat de vorbă cu preotul ctitor, Lect. Univ. Dr. Vasile Borca, din Baia Mare, născut în satul pe teritoriul căruia s-a ridicat schitul, satul Mara din comuna Deseşti, şi am aflat că lucrurile au decurs, încă de la întemeiere, sub pavăza cerească a lui Dumnezeu Atoateştiutorul şi Atoatefăcătorul. La început şansele de reuşită erau neclare. Au fost ani grei, anii 1992-1993, când a apărut ideea schitului şi s-au făcut primele demersuri, când pe locul unde se află biserica de azi putea să nu fie o biserică ortodoxă, un schit ortodox, un loc al dreptei credinţe. Voia lui Dumnezeu a fost asta, să fie, spre a-I aduce cinstire Înaintemergătorului Domnului în toate, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul şi slavă lui Dumnezeu.
De la prima idee a înfiinţării schitului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, ca înainte văzător, a fost de acord şi, instantaneu, fără să cugete mai mult de secunde, a dat aprobarea verbală spre ridicare urgentă a schitului, îmi mărturiseşte părintele Vasile, ctitorul.
Marea sărbătoare a hramului din acest an a umplut Altarul de Vară de preoţi. Au slujit în sobor Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Pr. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural, Pr. Milan Bălan, consilier teologic-educaţional, Pr. Lec. Univ. Dr. Vasile Borca, ctitorul întemeietor al Schitului, Pr. Vasile Aurel Pop, protopopul de Sighet, Pr. Gheorghe Ulici, secretar protopopesc, Pr. Călin Ioan Bota, slujitor la mănăstire, Pr. Vasile Fodoruţ, inspector al sectorului social-filantropic, Pr. Adrian Morar, referent al sectorului social-finaltropic, Pr. Ioan Ardelean, din Deseşti, Protos. Varlaam Coroian, stareţul Mănăstirii Chiuzbaia, Protos. Teofan Petruţ de la Mănăstirea Rohiiţa, Ierom. Gherasim Bledea de la Mănăstirea Rohia, Pr. Andrei Cosmin din Mara, Pr. Gheorghe Marincaş din Firiza, Pr. Florin Daniel Găvrişan din Blidari, Pr. Vasile Capolna din Tohat, Pr. Nicolae Coroian din Bicău, Pr. Claudiu Băban din Baia Mare, Pr. Viorel Grec din Mesteacăn, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Diac. Vlad Nechita.
În timpul Sfintei Liturghii, la ectenia pentru cei adormiţi, a fost pomenit Lucian Burnar, tatăl secretarului eparhial Lucian Burnar, trecut fulgerător la Domnul zilele trecute.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul osaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, iar la priceasnă a cântat Oana Lenghel.
În rândul credincioşilor s-a aflat primarul Gheorghe Bohotici al comunei Deseşti, un bun credincios.
„Am urcat cu toţii la munte, pentru că este un praznic care ne cheamă la înălţime, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Ioan a trăit în pustie. Viaţa lui a fost foarte aspră. A mâncat lăcuste şi miere sălbatică. Şi toată viaţa lui a slujit lui Dumnezeu. A fost Înaintemergătorul Domnului în toate. Să trăim conform planului lui Dumnezeu. Numele lui Ioan a fost rostit, la naştere, de îngerul lui Dumnezeu venit din cer.
De ziua noastră onomastică şi de naştere Biserica ne învaţă să ne rugăm lui Dumnezeu că ne-a adus din nimic la viaţă, la existenţă şi suntem proiectul lui şi ne-a împodobit cu atât de multe daruri şi ne-a dăruit o viaţă care-i cea mai minunată şi o experienţă unică, dată de Dumnezeu să o trăim, să simţim din toate simţurile, să vedem, să mirosim, să vorbim, să muncim, să creem, să ne bucurăm, să avem stări. Suntem flămânzi, sătui, suntem obosiţi, suntem odihniţi.
Toate aceste stări le-a trăit şi Hristos. De aceea s-a întrupat. Ziua noastră de naştere, care este unică, vă rog să o transformăm într-un imn de slavă adus lui Dumnezeu. Ospăţul exagerat ucide şi mai ales ucide sfinţenia. Ospăţul a ucis pe Sfântul Ioan Botezătorul. Ospeţele exagerate ucid sfinţenia din noi, viaţa morală, principiile, pacea casei, armonia, omenia, demnitatea umană”.
După Sfânta Liturghie a fost sfinţit locul pentru noua casă monahală, care va fi amplasată în apropierea bisericii schitului, care va marca o altă etapă a dezvoltării schitului Izvoare, spre slava cinstitului, slăvitului şi înaintemergătorului Proroc Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie, informează Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”.