Se spune despre regretatul regizor Alexandru Tocilescu ca ar fi autorul unui material incendiar care a circulat pe site-uri, intitulat Nu-mi iubesc tara!. Prin unele medii s-a vorbit ca nu Tocilescu ar fi autorul, chiar el negand paternitatea textului. Pana la urma important e ca exista, iar eu cred ca este una dintre cele mai realiste abordari ale realitatii in care traim, dupa evenimentele petrecute in decembrie ’89.
Nu-mi iubesc tara, sustine Tocilescu. Si ii dau perfecta dreptate. Trebuie sa fie asa din moment ce nu-mi vine decat sa vorbesc urat despre ea. Sa-i spun vorbe grele, in fiecare ora, in fiecare dimineata cand intarzii cat pot de mult intalnirile cu oamenii, locurile, serviciile, redactia, painea, mirosurile, masinile, culorile. Dar sa-l lasam, totusi, pe maestrul Tocilescu:
„Am obosit de tara asta. Am obosit de tara in care cei care conduc ma cred prost si-mi spun omul simplu, de pe strada. Om simplu caruia se simt datori sa-i explice cum stau treburile, intr-un limbaj gangav, analfabet, precum cel folosit de adultii inculti pentru a raspunde gangurelilor unui bebelus. Am obosit de tara in care nimic nu este ceea ce pare. Un site colorat cu multe promisiuni al unei gradinite private e doar un paravan, in spatele caruia se afla o cladire care-i adaposteste pe prescolari de ploaie, cat timp parintii se afla la serviciu.
Am obosit de tara care-mi spune ca orice speranta are radacini firave si orice optiune sincera, onesta, se dovedeste a fi cretina. Am obosit ca din patru in patru ani sa aleg prost, impreuna cu alte milioane de romani, de oricare parte a baricadei am fi. Am obosit sa sper ca acela care se numeste premier, presedinte de tara, macelar, avocat ori cantaret, chiar se pricepe la ceea ce diploma, votul, discursul spun ca se pricepe.
Am obosit de tara care ma transforma in victima sau complice. In victima, fiindca oricat de multe rele s-ar intampla in tara asta, oricat de multa coruptie ne-ar taia rasuflarea cu duhoarea ei, statul, legile, functionarimea, magistratii, guvernul, parlamentul par ca exista intr-un univers diafan, paralel cu al nostru. Din care arunca din cand in cand cate o ocheada catre noi, sa ne supravegheze. Sa ne certe ca n-avem rabdare sa ajunga si la noi bunastarea. Sa ne dojeneasca cu glas de Domnu’ Trandafir acrit pentru iresponsabilitatea ca care le cerem imposibilul.
Da, am obosit de tara in care nu se intampla nimic. De tara care m-a facut sa privesc cu lehamite la drepturi la care am tanjit in anii grei ai comunismului. Mie mi-e lehamite de dreptul de a vota. De dreptul de a fi informat. De dreptul de a protesta. De dreptul si obligatia de a-mi apara tara. De dreptul de a avea acces la tratamente medicale corecte in spitale. De dreptul de a fi egal cu ceilalti cetateni romani in fata Justitiei. De aceea, spun ca nu-mi iubesc tara”. E doar un fragment din exploziva epistola.
Continuam cu un fragment din scrisoarea unei romance plecata de 15 ani din tara, undeva prin Europa: „Am fost tare dezamagita in Romania. Nu mi-am gasit de lucru si a trebuit sa plec. Dar m-am saturat, vreau acasa, cu toate lipsurile si problemele, acasa e totusi, Acasa. Stiti ca atunci cand intru in Romania simt? Indiferent daca sunt in masina, in tren sau in avion, daca dorm, citesc, vorbesc sau orice altceva as face, simt. Mi-au spus si alti romani acelasi lucru. Pur si simplu simti o caldura aparte, simti ca esti liber, parca ti se aprinde lumina sa vezi drumul, esti din nou intreg, complet. Si ti se umplu ochii de lacrimi, inima iti bate mai repede si te simti cu adevarat viu, pentru ca esti acasa”.
Sa consemnam si parerea unui roman plecat in SUA de foarte multi ani: „Romania mea este tara la rascruce de vanturi, spre soare-rasare, dincolo de imensul ocean… Este tara mea de dor, la care doar gandind, in suflet ma infior, caci cu multi ani in urma, am fost nevoit s-o parasesc, fara sa stiu, daca vreodata, o voi mai revedea… Si am luat cu mine, in sufletul meu, imaginea tarii mele, ca o Doamna frumoasa imbracata in podoabe alese, daruite de Creatorul cerului si al pamantului, in caierul vesniciei, cu mii de ani in urma. Am luat cu mine o tara ce o port, ca o floare ce o ingrijesc; si o am in sufletul meu, in culorile sfinte de curcubeu tricolor, ca sa nu uit ca am trait Acasa o felie de viata cu ai mei. Am luat cu mine de-acasa o tara in primavara mereu… tara mea de-aici – de printre straini – este limba romana, daruita si mie de Dumnezeu, ca sa gandesc, sa citesc, sa ma racoresc, cand dorul de casa ma-nvaluie in nostalgie, si-ti marturisesc acest sentiment romaneste si tie”…
Ar fi multe de spus in aceasta zi sfanta pentru poporul roman. Ca sa nu stricam ce-am construit, ne oprim aici in speranta ca macar un singur minut din aceasta zi minunata va veti gandi la tara si la oamenii ei.
La multi Romania, la multi ani romani de pretutindeni!
Sursa: Grigore Ciascai
– Servicii de creare site web
