Un sobor de 9 preoți și călugări au oficiat rugăciunea de seară, miercuri, 3 aprilie, la Libotin. Aceştia l-au avut în mijlocul lor pe PS Timotei Sătmăreanul, Episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului.
„De mult n-am mai trăit așa momente de maximă înălțare sufletească! Parcă am redevenit copilul acela ce mergea cu mama la Rohia șau Rohița și care era fermecat de PS Iustinian – Dumnezeu să-l odihnească în pace!- sau PS Iustin Sigheteanul , “omul cu chip angelic”, cum îmi place mie să-i spun).
Cuvintele duioase ce au fost rostite, ne-au înălțat sufletul, ne-au făcut să medităm asupra a ceea ce suntem și încotro ne îndreptăm”, a spus Lucia Butcure, primarul comunei Cupşeni, localitate de care aparţine şi satul Libotin.