Inspectoratul Judetean de Jandarmi Maramures a sarbatorit astazi, 1 aprilie, Ziua Jandarmeriei, eveniment care a marcat 160 de ani de la crearea prin ofisul domnesc semnat de Alexandru Grigore Ghica a institutiei jandarmeriei.
In Baia Mare, manifestarile dedicate Zilei Jandarmeriei Romane au debutat cu intonarea imnului de stat al Romaniei, dupa care preotul unitatii de jandarmi a rostit o rugaciune, urmata de discursurile oficialilor, care au inmanat si diplomele de excelenta.
La manifestari au fost prezenti prefectul Sandu Pocol, presedintele Consiliului Judetean, Mircea Man, primarul interimar, Mircea Dolha, comandantul Inspectoratului de Politie al Judetului, comisarul sef Ioan Isac, comandantul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, colonelul Petru Dican, precum si alti reprezentanti ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
Gazda, generalul de brigada Lucian Irimus, seful Inspectoratului de Jandarmi Judetean Maramures, a dat startul traditionalelor felicitari, care, afectate de lipsa de inspiratie, au urmat sablonul anilor trecuti.
„Doresc sa va felicit pentru modul exemplar in care va indepliniti atributiile in slujba cetateanului si a comunitatii si va asigur ca voi fi alaturi de dumneavoastra in eforturile pentru mentinerea climatului de ordine publica”, a spus in discursrul sau prefectul de Maramures, Sandu Pocol. „Ma adresez astazi unei jandarmerii flexibile, profesioniste, capabile sa garanteze securitatea cetatenilor, recunoscuta ca atare si investita cu increderea romanilor”, a declarat Mircea Man, presedintelec CJ Maramures.
Au fost mai fost citite mesajele presedintelui Traian Basescu, al ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Balga, si al premierului Emil Boc. Nu au lipsit urarile din partea reprezentantilor adminsitratiei publice locale, care au felicitat conducerea Jandarmeriei pentru buna colaborare si pentru activitatea pe care o desfasoara.
Sursa: Angela Sabau