Crestinii ortodocsi si catolici sarbatoresc astazi, 14 septembrie, Inaltarea Sfintei Cruci. Sarbatoarea evoca momentul descoperirii Crucii de catre Sfanta Elena, mama imparatului Constantin cel Mare. Ziua de 14 septembrie este una de post, crestinii cinstind gasirea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos si inaltarea acesteia.
La scurt timp dupa Nasterea Maicii Domnului, cinstita in 8 septembrie, crestinatatea praznuieste crucea. ”Este lemnul Crucii pe care Domnul Hristos a fost rastignit, pentru mantuirea noastra. Marturisim, cu alte cuvinte, ca mantuirea noastra s-a infaptuit, prin patimirea cea grozava a Domnului nostru Iisus Hristos pe lemnul Crucii. Crucea este, partea cea mai adanca din taina mantuirii fiecaruia dintre noi, partea cea mai adanca din mantuirea lumii intregi”, se arata in ”Proloage”.
Cinstirea Sfintei Cruci a inceput inca din timpul Apostolilor. Sfantul Apostol Pavel a spus: ”Cuvantul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu”.
Cu aceasta cinstire fata de taina crucii au strabatut crestinii timpul prigoanelor, adica vreo 300 de ani, cand imparatul Constantin a preluat conducerea Imperiului Roman si care s-a increstinat printr-un semn ceresc, ca si Apostolul Pavel pe drumul Damascului. Constantin a vazut, in amiaza zilei, semnul crucii pe cer. Acesta era alcatuit din stele si langa el era indemnul: ”Invinge prin aceasta!”.
Un alt fapt care a dus la sporirea evlaviei fata de Sfanta Cruce a fost descoperirea, la Ierusalim, a lemnului crucii pe care a fost rastignit Iisus Hristos.
Marele Constantin a trimis-o pe mama sa, Elena, in Tara Sfanta, pentru cautarea lemnului crucii Domnului. ”Pe cand se sapa pamantul pentru temeliile marii biserici a Invierii Domnului, din dumnezeiasca oranduire s-au aflat, nu departe de Sfantul Mormant, trei cruci, adica Crucea lui Hristos si cele doua cruci pe care au patimit talharii. Si nu numai crucile, ci si piroanele le-au aflat”. Atunci s-a intamplat o minune, pentru ca, prin puterea crucii pe care a fost rastignit Mantuiorul, a fost inviata o fecioara moarta ce era dusa la moramnt. Patriarhul Ierusalimului a ridicat crucea, i-a binecuvantat pe oameni, acestia incepand sa strige: ”Doamne milueste-ne!”. De atunci, in fiecare an, la 14 septembrie se praznuieste Inaltarea Sfintei Cruci.
Sfintii Parinti ne invata sa cinstim Sfanta Cruce. Preotul Dumitru Staniloae a aratat ca ”atunci cand credinciosii ortodocsi isi fac semnul crucii, odata cu chemarea in amintire a faptei rastignirii lui Hristos, isi exprima recunostinta fata de Hristos Cel rastignit pentru ei pe Cruce si-L roaga sa vina la ei in aceasta calitate a Lui si Sa se intipareasca in ei cu puterea Crucii Lui cu care a invins moartea afirmandu-si nadejdea ca prin credinta in puterea cu care a invins moartea primind Crucea, va invinge si in ei moartea, ducandu-i spre inviere, dandu-le si lor puterea sa invinga toate faptele egoiste ce-l tin si-l afunda in moarte”.
Sursa: Camelia Tocaci