Ocrotitorul Maramuresului, Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul, este sarbatorit astazi, 24 aprilie, de credinciosii ortodocsi. Cu aceasta ocazie, biserica de lemn de pe bulevardul Republicii din Baia Mare isi sarbatoreste hramul inchinat acestui marturisitor al dreptei credinte. Sfantul Iosif Marturisitorul a fost proclamat in randul sfintilor in 20 iunie 1992, dupa ce in 1992, odata cu reinfiintarea Episcopiei Ortodoxe a Maramuresului si Satmarului, IPS Justinian Chira, arhiepiscopul ortodox al Maramuresului si Satmarului, a cerut canonizarea Sfantului Iosif.
Sfantul Ierarh Iosif Marturisitorul s-a nascut intr-un sat din partile Nasaudului, intr-o familie de oameni credinciosi. Invatatura a dobandit-o de la preotii satelor, dar si de la calugarii din manastirile si schiturile maramuresene, de care s-a simtit atras inca din copilarie. Dupa slujirea sa ca preot, a fost ales episcop, in 1690, in vremuri de grele incercari pentru romanii din tinuturile Maramuresului.
Hirotonit arhiereu in Moldova, pentru tinutul Maramuresului, de marele mitropolit Dosoftei, el a primit, odata cu darul arhieriei si indemnul de a veghea cu staruinta la pastrarea si apararea dreptei credinte in Maramuresul acelor vremuri, mult incercat de uneltirile celor potrivnici Ortodoxiei. Chemat la Viena, in 1701, unde i s-a facut propunerea de parasire a credintei ortodoxe, el a respins categoric aceasta incercare de tradare a ortodoxiei.
Refuzul sau nu a ramas fara urmari, deoarece a starnit gandurile de razbunare ale celor care luptau cu inversunare impotriva ortodoxiei. Asupra ierarhului vine un val de calomnii si invinuiri, motiv pentru care ajunge in temnita. A fost pus in libertate la sfarsitul anului 1705, dar nu i s-a ingaduit sa mai ramana in fruntea turmei sale.
Dupa eliberarea din inchisoare, Iosif Stoica si-a indeplinit in ascuns indatoririle sale vladicesti. In 1711, a incercat sa fie reasezat in scaunul episcopal, dar fara rezultat. Dupa putina vreme, tot in acel an, a trecut la cele vesnice, insa mormantul sau a ramas necunoscut.
In hotararea Sfantului Sinod s-a randuit ca praznuirea Sfantului Iosif Marturisitorul sa se faca in ziua de 24 aprilie, odata cu mitropolitii Transilvaniei, Sfintii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici si Simion Stefan, care au refuzat sa accepte credinta calvina.
Sursa: Camelia Tocaci