Ziua de 30 noiembrie marcheaza in lumea crestinatatii sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei. Pentru romani, aceasta sarbatoare are o importanta aparte, Sfantul Andrei fiind cel care a botezat primii crestini pe teritoriul tarii noastre, fiind considerat patronul spiritual al romanilor. Sfantul Apostol Andrei este martirizat pe 30 noiembrie, in anul 60, in timpul Imparatului Nero. Potrivit traditiei, el a fost fost rastignit pe o cruce in forma de „X”, cu capul in jos, careia i-a ramas numele de „Crucea Sfantului Andrei”.
Sfantul Andrei s-a nascut in Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Conform traditiei bisericesti, dupa Pogorarea Sfantului Duh, la Cincizecime, apostolii s-au intalnit si au tras la sorti care unde se va duce pentru propovaduirea credintei crestine. Tinutul Scytia, adica Dobrogea, i-a revenit Sfantului Andrei. Acest lucru este sustinut si de catre Eusebiu de Cezareea, unul dintre cei mai mari istorici bisericesti, care in secolul al IV-lea, in jurul anului 324, aminteste ca Sfantul Andrei a propovaduit Evanghelia in Scytia.
Obiceiurile de „Sfantul Andrei” sunt variate si multiple. Poate nicio alta sarbatoare nu este atat de plina de simboluri ca aceasta. Cele mai interesante si mai multe ritualuri oficiate in noaptea de Sfantul Andrei sunt cele care intra in sfera de interes a fetelor, foarte doritoare in a afla nu numai daca se vor marita, ci si cand, cu cine si cum va arata ursitul. De Sfantul Andrei, se fac si prognoze meteo pentru anul viitor. Traditia spune ca se iau 12 cepe care se duc in podul casei si se lasa acolo pana in seara de Craciun. Fiecarei luni a anului ii corespunde o ceapa. Cepele care se strica semnifica luni ploioase, cu grindina, iar cele care incoltesc, luni favorabile pentru recolta.
Titlu din ziar:
Sfantul Andrei – ocrotitorul romanilor
Revista presei din Baia Mare – 28 noiembrie 2008. Glasul Maramuresului
Sursa: Ionut Horoba
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult