Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, dar si numerosi secretari de stat, respectiv sefi de instituii la nivel central au fost invitati duminica, 10 iulie, in comuna maramureseana Cicarlau, unde gospodarii se pregatesc de sarbatoare. Oficialii Guvernului sunt chemati sa ia parte la zilele localitatii, dar si la inaugurarea unei sali de sport moderne care a costat bugetul aproape 4 milioane de lei noi.
Primarul din Cicarlau, Vasile Zete, a aratat ca va avea atat de multi invitati de la Bucuresti, cu care de altfel e si coleg de partid, pentru ca sarbatoarea e mare, iar traditiile ii incanta pe cei de la centru.
Pe lista oaspetilor de seama, potrivit acestuia, se afla secretarii de stat Claudiu Constantin Stafie (Ministerul Economiei), Mihai Capra (Ministerul Administratiei), Eugen Curteanu (Ministerul Dezvoltarii), Dan Tudor Lazar (Ministerul Finantelor), Eusebiu Manea Pistru Popa (Ministerul Transporturilor), Cristian Anton Irimie (Ministerul Sanatatii), un reprezentant al ministrului Traian Igas, seful Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS), Marcel Opris, precum si sefa Agentiei Nationale de Investitii, Ana Topoliceanu – apropiata a ministrului Elena Udrea.
Actualizare, 8 iulie 2011, ora 16.00: Generalul Marcel Opris, directorul Serviciului de Telecomunicatii Speciale, a comunicat redactiei eMaramures prin purtatorul sau de cuvant, colonelul Adrian Fulea, că nu va fi prezent la Cicarlau intrucat statutul profesional il obliga sa nu participe la evenimente ce pot avea conotatii politice.
Zete sustine ca, in ciuda pleiadei de reprezentanti ai Guvernului, nu va fi vorba de o sarbatoare politica. “Este a doua editie a zilelor comunei si totodata vom aniversa 100 de ani de cand exista biserica ortodoxa Sfintii Apostoli Pavel si Petru. Duminica avem programata si inaugurarea salii de sport care are 150 de locuri si care e destinata pentru practica scolara. A costat circa 3,3 de milioane de lei, fonduri guvernamentale, si inca aproximativ 270.000 am pus noi de la buget pentru utilitati”, a declarat primarul pentru eMaramures.
In programul pregatit de autoritatile locale e prinsa lansarea unui ansamblu coral si de dans, inaugurarea unei scene in comuna pentru manifestari culturale. Atractia manifestarilor o va reprezenta degustarile de vin, in prezenta unor specialisti in domeniu, si concursurile culinare desfasurate in centrul localitatii. Primarul Vasile Zete a aratat ca vor fi organizate si concerte – atat sambata seara, cat si duminica, urmate de discoteca in aer liber.
PROGRAMUL MANIFESTARILOR
Sambata, 9 iulie:
– 18.00- 19.00 Program sustinut de elevii si copiii Scolii Generale cu clasele I-VIII, Cicirlau si Gradinitei Cicirlau;
– 19.00- 20.00 Muzica populara, pop, dance, rock – inregistrari;
– 20.00-22.30 Spectacol de muzica pop, dance, rock;
– 22.30-03.00 Discoteca in aer liber.
Duminica, 10 iulie:
– 09.00-11.30 Slujba religioasa de hram a Bisericii Ortodoxe Sfintii Apostoli Petru si Pavel – 11.30- 12.00 Lansarea albumului “Un secol de credinta”- sarbatorirea a 100 de ani de la sfintirea bisericii ortodoxe Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Cicirlau;
– 12.00-12.20 Deplasarea carelor cu flori, alaiului si fanfarei in centrul comunei;
– 12.20- 12.50 Deschiderea oficiala a sarbatorii, prezentarea oaspetilor;
– 12.50- 13.30 Lansarea ansamblului coral si de dansuri “Strugurelul”, al Caminului Cultural Cicirlau; intonarea Imnului de Stat si a Imnului Uniunii Europene; scurt program sustinut de ansamblu;
– 13.30-14.30 Deplasarea alaiului pentru inaugurarea salii de sport pentru practica scolara, cu 150 de locuri, construita prin programul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului; inaugurarea si vizitarea salii de sport;
– 14.30- 14.50 Vernisajul expozitiilor de pictura ale pictorului Pop Nicolae si ale cercului de pictura din Cicirlau, indrumat de Vasile Jurje;
– 14.50- 15.20 Dezvelirea locului de amplasare a presei de struguri din anul 1828; degustare de vinuri de Cicirlau si Recas, prezentata de Iova Gheorghe, director general la Cramele Recas;
– 15.20-17.00 Festivitatea de degustare si premiere in cadrul concursului de gatit gulas; concursul “Cea mai buna palinca de Cicirlau”; program de muzica populara – inregistrari; targul de artizanat; targul de marfuri alimentare si nealimentare; expozitie de produse alimentare autohtone;
– 17.00-18.00 Festivitatea de acordare a titlului de “Cetatean de Onoare al Comunei Cicirlau”; festivitatea de premiere a concursului “ Flori pentru satul meu”; festivitatea de premiere a cuplurilor care au implinit 50 de ani de casatorie si a cetatenilor care au implinit varsta de 90 de ani; acordarea de diplome de excelenta;
– 18.00- 21.00 Gala Muzicii Populare- spectacol de muzica populara sustinut de renumite formatii si interpreti ai genului;
– 21.00- 02.00 Bal si discoteca la Cicirlau;
– 23.30 Spectacol de focuri de artificii.
FOTO: Moroseni din Cicarlau (c) eMM.ro
Sursa: L.C.