Federatia YMCA Romania, in parteneriat cu Gradinita cu program prelungit Otilia Cazimir si Comisia judeteana pentru egalitate de sanse intre femei si barbati Maramures (presedinte Marinela Haidu) organizeaza, maine, 22 mai, cu incepere de la ora 16.30, in Parcul Regina Maria, activitatile in aer liber din cadrul proiectului “Eu si ai mei”, in care si-au propus sa aduca impreuna copii, parinti, bunici pentru a desfasura diverse activitati creative si de echipa.
Aceasta a doua actiune implica intreaga familie iar accentul va fi pus pe activitatile in echipa tata-copil, dar incurajam si de aceasta data participarea intregii familii, organizand diferite competitii distractive intre familii, cu elemente educationale de ecologie si stil de viata sanatos.
Proiectul “Eu si ai mei” este realizat impreuna cu voluntarii SEV ai YMCA Romania: Judith Witmer – Olanda, Roberto Ghezzo – Italia, Sara Dragicevic – Serbia, Francisco Javier Arenillas Medina – Spania. Acestia sunt implicati activ in activitati saptamanale la Gradinita cu program prelungit Otilia Cazimir, ei efectuand un stagiu de 12 luni in Baia Mare si Cavnic.
Actiunea este dedicata zilei de 15 mai, data care este marcata anual, in calendarul Organizatiei Natiunilor Unite, Ziua Internationala a Familiei.
foto arhiva
Sursa: Emm