Pe internet a fost postata o petitie prin care se cere ca ”Sarbatoarea castanelor” din Baia Mare sa fie organizata din nou in zona Mara, autorii acesteia, care si-au pastrat anonimatul, considerand ca editia din 2008 a fost un fiasco. Petitia este adresata Primariei Baia Mare, viceprimarului Mircea Dolha, dar si cetatenilor municipiului, iar de la publicarea ei in urma cu aproximativ o luna a fost semnata de peste 130 de persoane, majoritatea tineri cu media de varsta de 25 de ani.
Initiatorii petitiei si-au exprimat si in scris nemultumirea fata de editia 2008 a Sarbatorii Castanelor, iar in acest an si-au propus sa contracareze planurile autoritatilor de a organiza manifestarea tot pe Campul Tineretului si in imprejurimi. Castaniada de anul trecut a fost descrisa ca un ” dezastru total”, iar semnatarii au reclamat noroiul, locul stramt, tigania, calitatea berii, distanta mare fata de centru, absenta toaletelor publice etc. Reprosuri au fost si pentru programul artistic, dar si pentru calitatea expozitiei Expo-Flora.
Pana in prezent, edilii din Baia Mare nu au vorbit nimic despre Sarbatoarea Castanelor 2009, chiar daca anul trecut viceprimarul Mircea Dolha a promis sa se ocupe din timp de organizare, tocmai pentru a nu se intra in criza de timp si a se ajunge la improvizarea de solutii ad-hoc. Locul, putin probabil sa se schimbe, iar perioada cea mai probabila pentru organizare este ultimul weekend din sepetembrie sau in primele zile ale lui octombrie.
In programele de actiuni pe 2009 facute publice pana in prezent, unul al Biroului de Turism al Consiliului Judetean Maramures si unul al Primariei Baia Mare, exista doua versiuni. In calendarul de evenimente al CJ Maramures, Sarbatoarea Castanelor 2009 are ca perioade de desfasurare zilele 26-28 septembrie, adica de sambata pana luni, iar in cel al municipalitatii apare in programul cultural o precizare cu privire la eveniment pentru data de 30 septembrie, adica intr-o miercuri, cand la stadionul Dealul Florilor este programat un spectacol cu titlul ”Sarbatoarea Castanelor”.
Cum nici macar data nu e foarte clara, iar despre pregatiri nu se vorbeste deloc, e foarte posibil ca manifestarea sa nu aiba nici macar amploarea de anul trecut, tinand cont si de criza economica din acest an.
CITESTE SI:
Sursa: Meda Muntean