Vezi VIDEO
Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobetele este considerat a fi fiul Dochiei, un barbat chipes si iubaret nevoie mare. Este o zi in care tinerii, imbracati de sarbatoare, se adunau in padure, pentru a culege primele flori ale primaverii, ghioceii. Se pornea apoi un joc, in care baietii alergau dupa fete, in incercarea de a le prinde si a le saruta. Bineinteles ca toata aceasta joaca era supravegheata, de departe, de batranii satului, care aflau astfel cine pe cine place, planificand deja nuntile pentru la toamna.
Dragobetele este sarbatorit pe finalul lunii februarie, adica in perioada in care dacii celebrau trezirea la viata a naturii. In aceasta perioada, pasarile isi formeaza perechile si incep construirea cuiburilor. In 90% din cazuri pasarile isi aleg perechea pe viata, iar daca aceasta moare, cel ramas nu isi mai gaseste niciodata un partener. Se spune ca Dragobetele era cel care casatorea in ceruri pasarile, fiind astfel un mesager al dragostei.
“El apare intr-o dubla reprezentare, cu cap de om si corp de berbec. Este o forma foarte interesanta, pentru ca Dragobetele reprezinta, de fapt, refacerea uniunii dintre om si natura. Pe timpul iernii am asistat la o stagnare, atat a naturii, cat si a omului, o moarte simbolica, in care toti ne-am pregatit de marea renastere. Odata cu Dragobetele si omul si natura renasc, iar dragostea devine elementul cheie, care permite aceasta renastere”, a declarat etnologul Delia Suiogan.
Fetele si baietii care nu sunt imbratisati astazi, spune traditia, vor fi singuri si tristi tot anul si nu vor reusi sa isi gaseasca “oranda”.
“Se pastreaza aceste vechi ritualuri de strangere, de imperechere. Fetele trebuie chiar sa forteze intalnirea cu baiatul. Se spune ca daca in aceasta zi nu intalnesti un baiat si nu te lasi stransa in brate de un baiat, sau chiar calcata pe picior, tot anul vei fi singura, vei fi suparata si vei plange. In niciun caz nu iti vei gasi oranda. Baietii trebuie sa forteze si ei aceasta atingere, pentru ca orice renastere sta sub semnul fertilului, iar fertilitatea nu poate actiona dintr-o singura directie”, a explicat Delia Suiogan.
O alta legenda spune ca Dragobetele era un tanar voinic, frumos si bun, fiul Babei Dochia. El apare ca o fiinta parte omeneasca si parte ingereasca, ce umbla prin lume, dar pe care oamenii nu-l pot vedea. El este zeul dragostei si al bunei dispozitii, iar de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de casatorii.
Sursa: Tania Purcaru