Una dintre cele mai importante creaţii ale lui Constantin Brâncuşi, „Sărutul/ Le Baiser”, amplasată în cimitirul Montparnasse din Paris, este de foarte mulţi ani obiectul unei dispute între statul francez şi moştenitorii rusoaicei pe mormântul căreia se află sculptura.
În 1910, Tatiana Raşevskaia, o rusoaică exilată la Paris, s-a sinucis la vârsta de 23 de ani. În memoria ei, familia tinerei a cumpărat sculptura reprezentând un cuplu îmbrăţişându-se, de la un artist român necunoscut în epocă. Era vorba despre „Sărutul/ Le Baiser”, în prezent una dintre cele mai importante sculpturi ale lui Constantin Brâncuşi, care a fost amplasată pe mormântul rusoaicei, ca monument funerar.
„Este destul de puţin comun ca o operă de o asemenea importanţă, de o asemenea raritate, să fie plasată într-un loc public, cam la îndemâna oricui”, comentează Jérôme Dupuis, jurnalist al publicaţiei franceze L’Express, pentru Francetvinfo.com.
În prezent, creaţia este, totuşi, protejată de o cutie din lemn şi supravegheată prin intermediul a trei camere video şi al unei alarme.
În 2005, un comerciant de artă i-a descoperit pe proprietarii actuali ai sculpturii în Rusia, iar, de atunci, o dispută a izbucnit între statul francez şi aceştia.
Pe de o parte, statul francez doreşte ca sculptura să rămână în locul în care a fost amplasată iniţial, pe de altă parte, moştenitorii rusoaicei, care sunt oficial proprietari, deşi nu au acces la această lucrare, doresc să o recupereze pentru a o scoate la licitaţie.
Până în prezent, statul francez a avut câştig de cauză în toate procedurile juridice intentate, dar cei şase moştenitori ruşi au făcut apel.
În ultimii ani, cota de piaţă a lui Constantin Brâncuşi a crescut semnificativ. În 2018, sculptura sa „La jeune fille sophistiquée” a fost vândută la licitaţie pentru 62 de milioane de euro, iar Brâncuşi a devenit al doilea cel mai scump sculptor din lume, după Alberto Giacometti.
Sculptura „Le Baiser” din cimitirul parizian a stat apoi la baza unei serii de câteva zeci de versiuni.