În baza probatoriului administrat, o persoană a fost reținută pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate ieri de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
Polițiștii au efectuat cele 6 percheziții domiciliare la sediul unei unități teritoriale, sediul unei societăți comerciale precum și la patru imobile, din Poienile de sub Munte, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de delapidare, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.
În urma perchezițiilor de la locațiile vizate, au fost ridicate mai multe înscrisuri care pot servi la probarea activității infracționale și au fost executate 9 mandate de aducere.
Bărbatul față de care a fost dispusă măsura reținerii a fost intodus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi procurorul să dispună măsuri în consecință.
Concomitent, a fost organizată o acțiune în sistem integrat pe raza localităților Poienile de sub Munte, Leordina și Sighetu Marmației. În cadrul activităților au fost legitimate 147 de persoane și au fost verificate 11 autoturisme. De asemenea, polițiștii au verificat 18 dosare electronice de supraveghere, o persoană aflată în arest la domiciliu, cinci deținători de arme, iar în cadrul unităților școlare s-au efectuat activități preventive.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 40 000 de lei și au fost confiscate 204 pachete de țigări de proveniență ucraineană.
Activitățile fac parte dintr-o serie de măsuri continue pentru creșterea climatului de siguranță și descurajarea activităților infracționale.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult