Decizie șoc la Tribunalul din Cluj. Șase tineri acuzați de proxenetism au ieșit de după gratii. Ieri seară au fost eliberați ultimii doi, după ce magistrații au decis ca aceștia să fie plasați în arest la domiciliu.
Sub motivația că bărbații nu reprezintă un pericol social, instanța a dispus măsuri diferite, dar toate fără privare de libertate. Trei dintre tineri au fost puși în arest la domiciliu, iar ceilalți trei sub control judiciar.
Ultimii doi eliberați sunt considerați a fi capii rețelei de proxenetism. Unul dintre ei figura ca șomer, deși avea tranzacții bancare de sute de mii de euro și era proprietarul unor mașini de lux.
Și cel de-al doilea trăia pe picior mare, din exploatarea unor tinere în cluburi de lux din străinătate.
Într-o interceptare din dosar, una dintre victime acuză că unul dintre șefii rețelei ar fi câștigat din prostituție peste un milion de euro. O altă tânără susține că ea ar fi produs zilnic între 500 și 700 de euro, toți banii ajungând la cel care o exploata.
Decizia eliberărilor este definitivă.
Prostul de Dragnea, cu angajări fictive. În loc să trăiască din proxenetism, acum ar fi liber(al). Ca și domnii ăștia diasporezi.